Rezultate pentru „FEMEIA”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

7 rezultate

ȘIRETENIE

Aceasta este cea mai mare reușită a Satanei, să fie considerat inexistent, imaginar, inventat! Și totuși existenţa lui nu este greu de demonstrat. Pot să îți fac demonstraţia aceasta oricând vrei, e de ajuns să arăți doar puțină bunăvoinţă.

[...]

Nu-ti face griji, procedura de adeverire a existenţei lui este mult mai uşoară. Ceea ce necuratul detestă cel mai mult este să vorbim cu Dumnezeu. Încearcă să Îi vorbeşti lui Dumnezeu şi să vezi cum o să ți se arate!

– Adică, dacă iau și eu în mână un șirag de mătănii și în-cep să zic „Doamne, miluiește!”, o să-mi apară dintr-odată în față, zâmbitor, Beelzebul?, comentă Iorgos persiflant.

Pe chipul lui Teofil îşi făcu apariția un zâmbet care părea să sugereze că știa ceva ce colaboratorul său ignora.

Cel rău nu este vreun strigoi neastâmpărat. Este ima-terial, este gândul rău, coşmarul nocturn, gândul de hulă, este pricina actului păcătos, este neliniştea fără motiv, dez-nădejdea, disperarea. Prin lucrările acestea îşi mărturiseşte prezenţa în viața noastră. Nu o să-l vezi niciodată viu în fața ta, ci - deoarece poate să pătrundă în mintea ta și în visele tale - o să-l descoperi în spatele multor reacţii ale trupului tău. Fiindcă accepţi, presupun, că mintea este cea care pune în mişcare trupul! De câte ori nu te-ai gândit pe neașteptate la ceva rău, cu care însă nu erai de acord? De câte ori nu te-a mulțumit, fără să vrei, gândul la pedepsirea drastică a unui răufăcător, cu toate că, dacă ţi s-ar fi dat dreptul să aplici chiar tu acea pedeapsă, nu ai mai fi fost la fel de nemilos pe cât fuseseși anterior, la nivelul gândului. Sau poate că ți-a părut chiar rău atunci când a fost executat! De câte ori nu ai dorit femeia prietenului tău și nu ţi-ai închipuit clipe de desfrânare cu ea, dar ştii că niciodată nu ai putea să îl trădezi? Acest gând rău, pe care însă nu-l putem transforma în faptă, este amprenta celui rău. Fiindcă dovada existenței lui sunt doar faptele și dispoziția noastră.

[...]

Dovada deplină va veni atunci când te vei îndrepta spre Dumnezeu. Acum cel rău te consideră al lui si n-o să te predea „Duşmanului” său fără să opună rezistenţă. O să-ți provoace un război tainic. Începe să te adresezi lui Dumnezeu şi atunci ai să vezi câte lucruri ciudate or să ți se întâmple. Și eu voi fi aici ca să ți le semnalez şi să te în-drum. Fiindcă pentru întoarcerea ta la Dumnezeu trebuie să ai un bun îndrumător, un duhovnic, cum îl numim în Ortodoxie.

Și ca să arate că îl ajută practic, a băgat mâna în buzu-nar, a scos de acolo un şirag de mătănii și i l-a înmânat. Iorgos l-a luat ezitând, dar s-a sfiit să răspundă imediat. A cerut timp, şi Teofil i l-a acordat cu generozitate.

Îşi dădea seama că acceptarea existenței necuratului însemna în mod automat acceptarea existenţei lui Dum-nezeu. Şi asta era doar cea mai mică înfrângere. Avea să-i fie lezat însă egoismul. Dacă există cu adevărat, se putea încumeta să încheie socotelile cu ducă-se-pe-pustii? Ci-ne avea să-l mai ajute, atunci? Teofil, căruia abia i-au cres-cut tuleii? Sau Dumnezeu? Şi pe cine, pe el, necredin-ciosul şi scepticul, care I-a pus în seamă atâtea și atâtea? Bineînţeles, Teofil spusese odată că „dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne poate sta împotrivă. Dar asta este valabil pentru bunii creștini, nu pentru cei din tagma lui Iorgos.

TRISTEȚE

Am discutat cu o femeie nespus de tristă. Soțul ei părăsit-o. Fiul ei s-a alăturat unor hippy, a abandonat școala și a plecat de acasă. Fiica ei, în vârstă de doisprezece ani, este deprimată şi ea. Totul este fără noimă.
Femeia şi-a pierdut interesul pentru meseria ei. Intuneric deplin, o stare de blasfemie. Pe măsură ce vorbeam, simțeam tot mai limpede caracterul demonic al tristeții. Simțeam acceptarea ei, acceptarea voită a blasfemiei. Am simțit, de asemenea, neputința și insuficiența psihiatriei și a psihanalizei. Nu au nicio şansă de a-i scoate pe oameni din acest întuneric, dacă lumina din voi este întuneric...". I-am spus: "Poți face un singur lucru: renunță la blasfemie, ieşi din această minciună, din această renunțare. Nu poți face mai mult, dar acesta este începutul"

GÂNDURILE ŞI POFTELE TRUPEŞTI

La Ieremia Proorocul s'a scris: „Iar tu să nu-ţi iai muiere în locul acesta. Că acestea zice Domnul despre fiii şi fiicele ce s'au născut în locul acesta: cu moarte bolnăvicioasă vor muri". Aceasta o arată şi cuvântul Apostolului: „Omul care se căsătoreşte, se îngrijeşte de ale lumii, cum să placă femeii, şi se risipeşte în acestea. Iar femeia măritată se îngrijeşte de ale lumii, cum să placă bărbatului". Şi se vede limpede că nu numai despre fiii şi fiicele ce se vor naşte din căsătorie a zis Proorocul că „de moarte bolnăvicioasă vor muri", ci şi despre fiii şi fiicele ce se nasc în inima lor, adică despre gândurile şi poftele trupeşti, întrucât şi acestea vor muri în cugetul bolnăvicios, neputincios şi destrăbălat al lumii acesteia şi nu se vor învrednici de viaţa cerească. „Iar cel necăsătorit, zice, se îngrijeşte de ale Domnului, cum să placă lui Dumnezeu şi cum să aducă roadele cele pururi înfloritoare şi nemuritoare ale vieţii veşnice.

Filocalia

FEMEIA

Femeia nu este sexul slab, e cel mai nobil din cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere.

PREACURVIE

Avva Timotei, preotul, i-a spus avvei Pimen: O femeie din Egipt preacurvește și tot ce câștigă dă de pomană. Avva Pimen a zis: Nu va rămâne curvă, căci se vede într-însa rodul credinței.

Odată, s-a întâmplat să vină mama preotului Timotei la fiul ei și el a întrebat-o: Femeia aceea tot preacurvește? Ea zice: Da, și-a sporit și ibovnicii, și milosteniile. Avva Timotei l-a înștiințat pe avva Pimen, iar el a zis: Nu va rămâne curvă.

Când a venit din nou mama avvei Timotei la dânsul i-a zis: Știi că femeia aceea vrea să vină cu mine, ca să te rogi pentru sufletul ei? Preotul i-a spus avvei Pimen, iar acesta l-a îndemnat: Mai bine du-te tu și te întâlnește cu ea. Avva Timotei s-a adus și s-a întâlnit. Când l-a văzut și a auzit din gura lui cuvântului Dumnezeu, femeia a fost străpunsă până la lacrimi, a început să plângă și a zis: De astăzi înainte mă lipesc de Dumnezeu și nu mai preacurvesc. Și îndată a intrat într-o mânăstire și a fost plăcută lui Dumnezeu.

PROSTITUATĂ

Odată, avva Serapion trecea printr-un sat din Egipt și-a văzut o prostituată stând în camera ei. Bătrânul i-a zis: Așteaptă-mă diseară, vreau să vin și să-mi petrec noaptea lângă tine. Ea a răspuns: Bine, avva. Apoi a pregătit și a așternut patul. Seara, bătrânul a venit, a intrat în cameră și a zis: Ai pregătit patul? I-a răspuns: Da, avva. El a închis ușa, apoi îi zice: Puțină răbdare. Noi avem o lege și trebuie să o împlinesc. Și bătrânul a început slujba. A citit Psaltirea și la fiecare psalm făcea câte o rugăciune pentru prostituată, cerând lui Dumnezeu s-o convertească și s-o mântuiască. Și Dumnezeu l-a ascultat. Femeia s-a așezat tremurând lângă bătrân și-a început să se roage cu el, iar când au isprăvit Psaltirea ea a căzut la pământ. Apoi bătrânul a început Apostolul și-a citit mult dintr-însul, până a termina slujba. Femeia, străpunsă până la lacrimi și dându-și seama că bătrânul n-a venit la ea ca să păcătuiască, ci ca să-i mântuiască sufletul, a căzut înaintea lui și a zis: Fie-ți milă, avva, și du-mă unde pot să-i fiu pe plac lui Dumnezeu. Bătrânul a luat-o, a dus-o la o mănăstire de fecioare și-a încredințată unei amme, zicând lui: Ia-o pe sora aceasta, dar nu-i pune jug sau poruncă precum celorlalte surori, ci, dacă vrea ceva, dă-i, iar dacă vrea să plece undeva, lasă să plece. După câteva zile femeia i-a zis ammei: Eu sunt o păcătoasă și vreau să mănânc o dată la două zile. După alte câteva i-a zis din nou: Am multe păcate, vreau să mănânc o dată la patru zile. După câteva zile o cheamă iar pe amma și zice: Fiindcă l-am supărat foarte tare pe Dumnezeu cu păcatele mele, te rog, pune-mă într-o chilie, astup-o și, printr-o gaură, dă-mi un pic de mâncare și de lucru. Amma a făcut întocmai și femeia a devenit plăcută lui Dumnezeu tot restul vieții sale.

A IERTA TOATE GREȘELILE

Spuneau despre avva Apollo de la Sketis că era cioban necioplit. Văzând odată pe câmp o femeie cu prunc în pântece, și-a zis împins de diavol: Vreau să văd cum stă pruncul în pântece. A spintecat femeia și a văzut pruncul. Dar îndată l-a durut inima și, străpuns până la lacrimi, s-a dus la Sketis și a mărturisit părinților ce făcuse. [...] Le-a zis lor: "Eu am patruzeci de ani și până acum n-am făcut nicio rugăciune. Acum însă, de voi mai trăi încă patruzeci de ani nu voi înceta să mă rog lui Dumnezeu, ca să-mi ierte greșelile mele".

Într-adevăr nu făcea niciun lucru cu mâna, ci se ruga mereu și zicea: Eu am greșit ca un om, Tu, ca un Dumnezeu, curățește-mă!. Rugăciunea aceasta îi devenise grijă de căpătâi, ziua și noaptea. Un frate care locuia cu dânsul îl auzea spunând: Te-am supărat Doamne, iartă-mă, ca să mă odihnesc puțin.

Și a avut încredințarea că Dumnezeu l-a iertat pentru toate greșelile, chiar și pentru uciderea femeii. Numai de iertarea pentru uciderea copilului nu era încredințat. Dar un bătrân i-a zis: Dumnezeu te-a iertat și pentru aceasta, dar te lasă în durere, pentru că-ți folosește sufletului.