Rezultate pentru „vedea”

Sufletul este ca o oglindă. Dacă este murdară, nu poate reflecta lumina soarelui. Tot așa, dacă sufletul nu este curățat de patimi, nu-L poate vedea pe Dumnezeu.

Învățații ce de astăzi
Tot se străduiesc mereu,
Ca deplin să dovedească
Că nu este Dumnezeu.

Cu progresele științei
Ca și mândrul "Lucifer",
Dânșii vor să se înalțe
Astăzi mai presus de cer.

Două "uși" le stau în față
Și rămân aici mirați,
După cum la "poarta noua"
Stă un bou "să mă iertați".

Una este "ușa vieții"
Care lor li s-a închis,
Alta este a pierzării
Care groaznic s-a deschis.

Câte le ajunge capul,
Se grăbesc să născocească,
Ca să fabrice "viața"
Și pe moarte s-o oprească.

Orice uneltești atee,
Viață nu vei fabrica
Iar de răfuiala morții
Nicidecum nu vei scăpa.

Toate cele născocite,
Când ajungi lângă mormânt,
N-au valoare nici ca pleava
Care se aruncă-n vânt!

Dacă nu cunoști-n viață,
Pe Mântuitorul tău,
Vei cunoaște după moarte
Tirania "celui rău".

Trezvia e o metodă duhovnicească durabilă, urmărită cu râvnă, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbăveşte pe om cu totul de gânduri şi cuvinte pătimaşe şi de fapte rele; urmărită astfel, ea îi dărueşte apoi cunoştinţa sigură a lui Dumnezeu cel necuprins, atât cât e cu putinţă, şi deslegarea tainelor dumnezeeşti şi ascunse. Ea împlineşte toată porunca lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul Testament şi aduce tot binele veacului ce va să vie. Ea e propriu zis curăţia inimii, care, din pricina măreţiei şi a frumuseţii ei, sau mai bine zis din neatenţia şi negrija noastră, e azi atât de rară printre monahi.

Pe aceasta o fericeşte Hristos, zicând: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". Aşa fiind, ea se cumpără foarte scump. Trezvia dăinuind mult in om, se face călăuză a vieţii drepte şi plăcute lui Dumnezeu. Iar urcuşul în aceasta, ne deprinde cu contemplaţia şi cu felul cum trebue să punem în mişcare, în chip cuvenit, cele trei părţi ale sufletului şi să ne păzim fără greşală simţurile. Ea sporeşte în fiecare zi cele patru virtuţi generale, în cel ce se împărtăşeşte de ea.

Este în firea minţii mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmaşul într'însul, nu va vedea nici curăţie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmaşii săi zicând : „Necinstiţilor şi defăimaţilor, lipsiţi de tot binele, nu v'am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele"! Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea firească, taie toate voile sale, până când întăreşte în sine voia cea după fire a minţii.

Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea.

De trei feluri sunt căpeteniile dracilor cari se împotrivesc lucrării noastre. Lor le urmează toată tabăra celor de alt neam. Aceştia stau cei dintâi Ia războiu şi chiamă sufletele spre păcat prin gândurile cele necurate. Unii din ei aduc poftele lăcomiei pântecelui, alţii strecoară în suflet iubirea de argint, şi în sfârşit alţii ne momesc cu slava dela oameni. Dacă râvneşti aşa dar rugăciunea curată, păzeşte mânia; dacă iubeşti neprihănirea, stăpâneşte pântecele; nu-i da pâine să se sature şi necăjeşte-l cu apa. Priveghiază în rugăciune şi alungă dela tine amintirea răului. Cuvintele Duhului Sfânt să nu te părăsească şi bate în porţile Scripturilor cu mâinile virtuților. Atunci îti va răsări nepătimirea inimii şi vei vedea în rugăciune mintea în chipul stelei.

Când mintea pustnicilor a ajuns la puţină nepătimire, şi-a agonisit şi calul slavei deşarte, căruia îndată îi dă pinteni prin cetăţi, purtându-şi fără stăpânire lauda isvorâtă din slavă. Şi întâmpinând-o duhul curviei, printr'o rânduiala nevăzută, o închide într'o cocină de porci, învăţând-o să nu se mai ridice altădată din pat înainte de a se face sănătoasă deplin, nici să nu facă ceea ce fac bolnavii neascultători cari, purtând încă urmele boaiei într'ânşii, se dau la drumuri şi merg la băi înainte de vreme, căzând din nou în boală. De aceea şezând locului, să luăm şi mai bine aminte la noi înşine, ca înaintând în virtute, să ne facem greu de mişcat spre păcat, iar înoindu-ne întru cunoştinţă să dobândim mulţime de vederi felurite. Şi aşa înălţându-ne* şi mai tare, vom vedea şi mai bine lumina Mântuitorului nostru.

Să nu pofteşti bucate bune şi de cele ce ademenesc la desfătare. „Căci cea care petrece în desfătări, a murit până e încă în vieaţa", cum zice Apostolul. Să nu-ţi saturi pântecele tău cu bucatele altora, ca să nu ţi se nască poftă de acestea şi să ţi se facă dor de mesele de-afară. Căci s'a zis: „Nu vă amăgiţi cu saturarea pântecelui". Iar dacă te vei vedea poftit necontenit afară din chilia ta, nu primi. Căci este păgubitoare zăbovirea necurmată afară din chilia ta: îţi ia harul, îţi întunecă cugetul şi îţi stinge râvna. Priveşte un vas cu vin stând nemişcat multă vreme într'un loc: ce vin lucitor, aşezat şi bine-mirositor pregăteşte. Dar dacă-l vei muta mereu încoace şi 'ncolo, vinul va fi mohorît, arătând urâciunea drojdiilor. Deci cu acela asemănându-te, încearcă de scoate folosul. Taie legăturile cu prea mulţi, ca să nu te pomeneşti împresurat la minte şi să fugă liniştea dela tine. Poartă grijă de lucrul mâinilor, şi aceasta, dacă este cu putinţă, zi şi noapte, ca să nu îngreunezi pe nimeni, dar mai ales să ai de unde da şi altora, precum îndeamnă Apostolul Pavel. Cu deosebire însă, ca să te lupţi şi prin aceasta împotriva dracului trândăviei şi să risipeşti şi toate celelalte pofte ale vrăjmaşului. Căci în vremea nelucrării năvăleşte asupra ta dracul trândăviei şi „întru pofte se află tot omul leneş", precum se zice. Când dai şi iai, nu scapi de păcat. De aceea ori de vinzi, ori de cumperi, lasă de la tine din cumpăna dreaptă, ca nu cumva ţinându-te cu deamănuntul de obiceiurile iubirii de câştig, să cazi în lucruri cari păgubesc sufletul, în certuri, în jurăminte mincinoase, în schimbarea cuvintelor tale şi în cele asemenea, ca printr'însele să necinsteşti şi să ruşinezi vrednicia cinstită a vieţii tale. înţelegând însuţi acestea, păzeşte-te dela a da şi a lua. Iar dacă vreai să alegi ceea ce este mai bun, şi eşti în stare de aceasta, aruncă grija ta asupra altui oarecare bărbat credincios, ca astfel făcându-te voios, să ai nădejdi bune şi bucuroase.

Dacă nu te poţi linişti uşor în părţile tale, grăbeşte spre înstrăinarea cu voia şi întăreşte-ţi gândul spre ea. Fă-te ca un neguţător priceput, care le cearcă pe toate cele folositoare liniştei şi pe toate căile pune stăpânire pe cele liniştitoare şi de folos acestui scop. Te sfătuiesc iarăşi: iubeşte înstrăinarea, căci te izbăveşte de împrejurările ţinutului tău şi te face să te bucuri numai de folosul liniştei. Fugi de zăbovirile în cetate şi rabdă cu bărbăţie pe cele din pustie; „că iată, zice Sfântul, m'am depărtat fugind şi m'am sălăşluit în pustie". De este cu putinţă, în niciun chip să nu te arăţi prin cetate. Căci nu vei vedea acolo nimic de folos şi nimic bun pentru petrecerea ta. „Am văzut, zice iarăşi Sfântul, fărădelege şi pricire în cetete". Aşadar caută locurile netulburate şi singuratice şi să nu te înfricoşezi de ecoul lor. Chiar năluciri dela draci de vei vedea acolo, să nu te înspăimânţi, nici să fugi, lepădând alergarea ce îţi e spre folosul tău. Să stai pe loc fără frică şi vei vedea măririle lui Dumnezeu: ajutorul, purtarea de grijă şi toată cunoştinţa spre mântuire. „Căci am primit, zice fericitul bărbat, pe Cel ce mă mântuieşte de împuţinarea sufletului şi de furtună". „Pofta vagabondării să nu biruie inima ta, căci vagabondarea împreunată cu pofta strică mintea cea fără de răutate". Multe ispite sunt cu acest scop. De aceea teme-te de greşală şi stăi cu aşezământ în chilia ta.

Avva Macarie a zis: Pe când umblam, odată, prin pustiu, am găsit un craniu de mort aruncat pe jos. L-am atins cu un băț de palmier și craniul mi-a vorbit. Eu îl întreb: Cine ești? Craniul mi-a răspuns: Am fost preot al idolilor grecilor care locuiau aici. Iar tu ești Macarie, purtătorul de duh. Ori de câte ori te milostivești și te rogi pentru cei pedepsiții, ei simt o mica mângâiere. Bătrânul îl întreba: Ce mângâiere și ce pedeapsă? Craniul zice: Cât de departe este cerul de pământ, cam atât foc se află sub noi. De la tălpi până la cap stăm în mijlocul flăcărilor și nimeni nu poate vedea fața celuilalt, fiindcă fața fiecăruia este lipită de spatele altuia. Dar când tu te rogi pentru noi, putem vedea fața celuilalt, dintr-o parte. Aceasta este mângâierea.

Bătrânul a zis plângând: Vai de ziua în care s-a născut omul. Apoi întrebă: Există vreo pedeapsă mai cumplită? Craniul răspunde: Pedeapsa cea mai cumplită o au cei de sub noi. Cine sunt?, întrebă bătrânul. Craniul zice: Noi, care nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, am găsit puțină milă, dar cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu și L-au renegat, se află sub noi. Apoi bătrânul a luat craniul și l-a îngropat.