Rezultate pentru „ultima suflare”

Cei înţelepţi trebue să-şi amintească necontenit că răbdând mici şi scurte necazuri în vieaţă, după moarte se vor bucura de cea mai mare plăcere şi de fericire veşnică. Drept aceea cel ce se luptă cu patimile şi vrea să fie încununat de Dumnezeu, de va cădea să nu scadă cu sufletul şi să rămână în cădere, lipsit de nădejde. Ci sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie încununat, ridicându-se din cădere, până la ultima suflare. Căci ostenelele trupului sunt arme ale virtuţilor şi se fac mântuitoare sufletului.

Avva Ioan cel Pitic a povestit că un bătrân înduhovnicit s-a închis în chilie. Era vestit în oraș și foarte slăvit. I s-a revelat: Un sfânt va să moară, du-te și-ți ia rămas bun înainte să-și dea ultima suflare.

El a cugetat în sinea lui: Dacă ies în timpul zilei oamenii se vor buluci după mine, vor face vacarm întreg și nu-mi voi găsi liniștea. Am să ies pe seară, prin întuneric, nevăzut de nimeni.

Și a ieșit seara din chilie, ca să nu fie văzut. Dumnezeu însă a trimis jos, din cer, doi îngeri cu făclii aprinse, care-l însoțeau, luminându-l. Și îndată tot orașul a alergat să-i vadă slava. Pe cât a crezut bătrânul că fuge de slava, pe atât a fost copleșit de ea. Prin aceasta se împlinește ce-a fost scris: Cine se smerește va fi înălțat.

Frații l-au întrebat [n.n pe avva Agathon]: "Ce virtute, părinte, între toate virtuțile obștești, cere truda cea mai mare?". Răspunde: "Iertați-mă, eu socotesc că nu există altă trudă decât să te rogi lui Dumnezeu. Căci de fiecare dată când omul vrea să se roage, dușmanii îl îmbrâncesc, știind că nimic nu sunt împiedicați mai tare decât rugăciunile către Dumnezeu. Orice ocupație ar avea omul, dacă stăruiește în rugăciune, dobândește pace sufletească. Rugăciunea până la ultima suflare se face cu luptă mare.