Rezultate pentru „trăi”

Ceea ce văd însă în societate este că, de regulă, cei care sunt creştini prin botez şi pentru că așa se declară nu postesc, sunt negustori și înşală lumea, hulesc ca pe şanti-er, au nu știu câte relații adulterine și sunt și de părere că nu păcătuiesc, nu cred nici în existența diavolului, nici în prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hris-tos la Sfânta Împărtăşanie, nici în iad, nici în rai, nici în Spovedanie, și nici măcar nu consideră că este necesar să meargă la biserică. Fiecare și-a construit un creştinism lax, lejer, după propria măsură, iar, în epoca abundenţei în care trăim nu e dispus să renunțe la nimic. Despre Liturghia de duminică nici nu se pune problema. De-abia dacă ajung la biserică cu prilejul vreunei nunţi sau al unui botez.

Şi cu cinci minute înainte de „Hristos a înviat!" se duc să ia lumină, care, pentru ei, oricum nu este sfântă, ci un obicei, completă Teofil.

Tocmai mi-ai făcut portretul, recunoscu Iorgos cu un zâmbet jenat. Doar că eu merg devreme la Înviere, ca să am timp să arunc toate petardele pe care le am.

Teofil se uită la Iorgos cu mirare și, în cele din urmă, nu a putut să se abţină și remarcă:

M-a uimit ceea ce mi-ai spus adineauri! Nu mă aş-teptam să poți face o analiză atât de profundă a creştinilor de azi.

Și nu ți-am zis partea cea mai bună! Îndrăznește să le spui că nu sunt creștini! O să se arunce asupra ta să te sfâşie. Tot timpul au impresia că ceilalți sunt cu lipsuri! Apropo, dacă vrei să fie bisericile pline, pune-ți face con-trol. La intrarea în biserică să stea un tip musculos, care să te analizeze din cap până în picioare și să nu te lase să intri...

- Dar cu preoții răi cum rămâne?

-Ce vrei să spui cu asta?, întrebă călugărul, nedume-rit. Am crezut că am rezolvat aspectul ăsta. Dacă un preot ți se pare rău, caută unul bun.

- Ha, te-am prins!, sări Iorgos. Tocmai ai acceptat faptul că există preoți răi!

- Nu!, se grăbi Teofil să lămurească răstălmăcirea. Am zis: „dacă ție ți se pare că este rău..."; e cu totul altceva!

Iorgos se ridică în picioare, făcând pe supăratul:

-Adică, după părerea ta, nu există preoți răi? Pe ce lume trăieşti? Dar bineînţeles, cioară la cioară nu-i scoate ochii!

Cu un gest al mâinii, Teofil îl îndemnă să se aşeze din nou:

-Probabil că există. Așa cum au fost și vor mai fi și în viitor. Oameni sunt și ei - am mai vorbit despre asta, să nu repetăm. lar preoții sunt supuși unui război mult mai intens din partea Satanei decât un mirean, întrucât du-ca-se-pe-pustie știe că stricând un preot poate vătăma o întreagă parohie. În definitiv, fiindcă ți-am vorbit despre război, chiar dacă unul duhovnicesc, trebuie să accepți faptul evident că nu toți sunt luptători la fel de buni. Este, de altfel, exact ca în războiul obişnuit. Doar că nu eu sunt cel care o să-i judece. Un sfânt sârb a zis că cineva ne pare bun findcă trecem cu vederea părţile sale rele și, de asemenea, cineva ne pare a fi rău fiindcă ignorăm părțile sale bune. Aşadar, ceea ce ne întunecă discernământul es-te prejudecata sau necunoașterea noastră. Și, în fond, cu-nosc eu adâncul sufletului celui de lângă mine? Au fost văzuți sfinți care, ca să-și ascundă sfinţenia, se prefăceau că sunt nebuni sau îi ocărau pe ceilalți sau mâncau în mod ostentativ carne în timpul postului. Doar Dumnezeu ştie care preot este vrednic sau nevrednic!

- Dar ia zi-mi, dacă fie și în maniera asta suntem de acord asupra faptului că există preoți răi, cum se poate ca nişte slujitori necorespunzători să săvârșească Tainele în mod eficient?

- În Taine garantul este însuşi Hristos. Preoţii au ori-cum doar un rol de intermediari. Sunt, ca să fac o asociere, precum casierul de la bancă, banii o să-i primești indife-rent de calitatea acestuia.

- Și se poate face o treabă bună cu un instrument stricat? la tu o daltă neascuțită și încearcă să sculptezi. O să iasă o monstruozitate! Și nu-mi spune că Dumnezeu es-te atotputernic și face ce vrea El, fiindcă justificarea asta e expirată.

[....]

- Dacă aş avea un astfel de vecin, m-aş muta!

- Şi bine ai face! Să presupunem acum că, fiind la vo-lan, încalci o regulă de circulație și sperjurul acesta îți dă amendă. Are valoare amenda aceasta, venind de la un or-gan de ordine nevrednic sau nu?

- Sigur că are și am s-o și plătesc!

Foarte frumos!, zise Teofil şi faţa i se lumină toată.

La fel este și cu preotul deficitar. Straiele sale sunt de ajuns ca Taina să fie validă, și când zic straie, mă refer la hiroto-nirea sa. Aş putea să-ți vorbesc iarăși despre oameni cu sufletul curat, care în timpul săvârşirii unei Taine au vă-zut îngeri şi sfinți plinind neajunsurile preotului, dar mi-e teamă că îți vor părea exagerate astfel de relatări. Tu ține minte că și cel mai rău preot, atâta vreme cât are hiroto-nia, are puterea de a săvârşi Tainele. Este precum un poştaş rău, care nu anulează calitatea plicurilor pe care le predă. Crezi oare că, atunci când îți este trimisă o scrisoare cu vești bune, dacă îți este adusă de un poştaş rău, veştile bu-ne se vor preface în veşti rele?

- Vorbeşti de parcă Dumnezeu ne face buni si noi ne stricăm pe parcurs. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, nu ne-ar fi dat sentimente precum ura şi mânia, sau foamea, sau dorinţa sexuală, ci doar iubire, bunătate și înfrânare. Dacă El le-a făcut pe toate, atunci tot El a făcut și răul! Aşadar nu suntem cu toții răi prin alegere, ci unii se nasc rãi. De unde știi aşadar că nu m-am născut și eu „întinat"?

-Dumnezeu nu a creat răul, prietene. Nici nu există sentimente bune și rele. Mânia ne-a dat-o ca să ne mâniem pentru nedreptate; ura, ca să disprețuim păcatul; dorința sexuală, ca să ne înmulțim; foamea, ca să ne amintim că trebuie să ne hrănim ca să trăim. Pe toate le-a creat cu un scop bun. Noi ne-am depărtat de El și am pierdut măsura, iar împreună cu măsura am uitat și folosirea lor potrivit scopului iniţial. Depinde de noi modul în care folosim sentimentele. Faptul că le folosim în interes propriu, în scopuri egoiste - e alegerea noastră! Este exact ca în pilda cu cuțitul: de tine depinde dacă o să-l folosești pentru a tăia pâine sau pentru a ucide pe cineva. Poți să zici că, dacă omori pe cineva, de vină este cel care a fabricat cuțitul? De aceea spun că ești om bun şi nu meriți „masca" pe care ți-ai pus-o. Așa că, frate, data viitoare când ai să vezi o „turmă" ca cea care ți-a produs azi starea de disconfort, să simți ca pe o onoare și o datorie să intri în mijlocul ei. Dar chiar și dacă ar fi o „turmă" care merge spre junghiere, să simți milă, ştiind care le e soarta, și nu dezgust. Fiindcă, vezi bine, nu toți oamenii și-au deschis ochii.

- În ce fel se poate scăpa de murdăria asta?, murmură Iorgos, simțind pentru întâia oară că prietenul său pur-tător de rasă era, poate, o frânghie pe care i-a aruncat-o Dumnezeu ca să-l salveze.

Pe ce te bazezi când zici toate acestea? De unde le deduci?

- Din viaţa lui Hristos Însuși! S-a născut ca o pasăre călătoare în locuri străine. Ca o oaie în turmă a trăit pånă la vârsta de treizeci de ani. Și apoi a devenit bufniță înţeleaptă, luminând minţile oamenilor, vacă cu uger bogat, hrănind sufletele și trupurile oamenilor, elefant puternic şi neobosit, trăgând lumea în spatele Lui, câine credincios, lingând rănile celor bolnavi și vindecându-i. Şi la urmă a murit pentru binele nostru, al tuturor, ca un animal de jertfă, din cele care se jertfeau pe altare înainte de plecarea într-o călătorie, ca zeii să descopere în măruntaiele lor furtunile şi vijeliile pe care aveau să le înfrunte. Şi dacă vrei să devii un cioban vrednic și să conduci tu oile, de la cine ai putea să înveți mai bine cum să faci asta decât de la Hristos?! Fiindcă cine altcineva are toate calitățile despre care am fost amândoi de acord că este nevoie pentru „treaba" asta? Atotștiutor, Drept, Milostiv, Curajos! Nu S-a temut nici să Se jertfească, nici să conducă, nici să fie judecat! Cât despre oglinda aceasta, dacă tu nu ți-ai fi deschis ochii, n-ai fi putut să vezi nici măcar această urâțenie. Îți promit însă că, dacă îi vei deschide și mai mult, o să vezi frumuseţea care se ascunde în spatele acesteia, frumusețea pe care ți-a dăruit-o Dumnezeu atunci când te-a creat, cea pe care a dezvăluit-o preotul la Botezul tău și cea pe care ai purtat-o cu tine până când te-ai lepădat de El. Fiindcă nu este o urâţenie din naștere, ci tină, praf, fum și murdărie pe care vreme îndelungată le-ai lăsat să se depună peste tine, neîngrijindu-te de „curățirea acestei urâţenii.

Dar ia zi-mi, Iorgos, cum e posibil ca trăind, după cum se recunoaște, în epoca cu cel mai mult confort și abundenţă de bunuri - oamenii să se gândească cu nostalgie la timpurile dinainte? Cum e posibil să viseze la epoci în care oamenii se confruntau cu foamete, războaie, greutăți și suferinţă?

lorgos s-a scărpinat încurcat în cap. Era adevărat ce spu-nea călugărul, dar nu se gândise niciodată din ce cauză.

Stiu și eu? Poate fiindcă epoca noastră este una de tranziţie. De la măgarul cu care lucram ogorul am ajuns în câţiva ani pe lună! Omul s-a zăpăcit și se gândeşte cu nostalgie la vremurile în care toate erau simple şi familiare. Din pricina confuziei și-a pierdut busola și de asta s-a el și închis în el se simte singur. Ii lipsesc vecinii şi cartierele cum erau ele înainte, când toti oamenii erau ca o mare familie.

Teofil a zâmbit cu amărăciune.

- Deci, totul este pentru tine o problemă de adapta-re! Adică, îndată ce omul se acomodează la noile vremuri, va fi fericit? Nu cumva ceea ce îi lipsește omului de astăzi nu este ușurința de adaptare, ci credinţa pe care o avea în Dumnezeu, pe care acum a înlocuit-o cu credința în apa-ratură şi în psihanaliști? Nu cumva și-a pierdut nădejdea și visează la vremurile când, oricât ar fi suferit, avea nă-dejde în Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu nu este numai speranţă, ci și iubire. Și atâta timp cât iubeşti, nimeni nu îți este străin și niciodată nu te simți singur. Avându-L pe Dumnezeu alături, refaci vechiul cartier, unde există oa-meni care cred în Dumnezeu, oricât de necunoscuți ți-ar fi. Cred că ai trăit experiența asta în vara aceasta, când ți-ai făcut prieteni pe platou.

- Nu susţin că Spovedania este un burete imens, care şterge totul. Asta fac catolicii cu indulgentele. De fapt, dacă nu este însoţită de pocăinţă autentică, Spovedania nu aduce nici o schimbare: în privinţa aceasta nu Il poţi înşela pe Dumnezeu. Nu este înţelept să te erijezi tu în ju-decător în locul lui Dumnezeu, plasându-te fie între cei jertaţi, fie între cei condamnaţi. Dar se pare că încă nu vezi in Dumnezeu pe Tatăl iubitor, Care caută orice prilej să İşi poată ierta copilul. Îl vezi în continuare ca pe un judecător sever, care judecă după „probele” și prejudecăţile omeneşti.

Eu cred că, atunci când îţi bate moartea la uşă, pocăinţa îți e sinceră, vrând-nevrând! Și – să fim onești -, ce om cu demnitate și-ar spăla rufele murdare în faţa unui străin, chiar și preot? Să nu mai aud de Spovedanie, fiindcă pentru mine este cea mai mare înșelătorie!

Câtă dreptate avea! A ajuns să constate lucrul acesta în Munte, când la început i-a considerat pe toți purtătorii de rasă fără ocupație, leneşi, unii cărora le place traiul bun, deşi a întâlnit fel de fel de monahi! Unii sunt foşti pro-fesori universitari sau oameni de știință care au lucrat la NASA şi au renunţat la slavă și bani, alții, meşteri şi artişti de neegalat, alții, medici și agronomi, alții, foști campioni sportivi și alții, simpli agricultori și pescari. Unii trăiesc în peşteri, iar alţii, în case cu sonerie la intrare și conexiune la internet. Unii poartă rase din material neşifonabil şi stră-lucitoare, alții, straie zdrenţuite. Unii mănâncă un pesmet pe zi, alții, până nu mai pot. Unii discută cu răbdare și îngăduinţă, în timp ce alții, dacă îi contrazici, sar cât colo. Unii îşi petrec întreaga zi la diverse ascultări și la rucode-lie, alții caută un loc cu umbră, ca să se ascundă. Aceleaşi diferenţe le întâlnești și la mănăstiri. Unele nu au nici mă-car lumină electrică, iar altele au antenă parabolică şi lift. Muntele e o adevărată contradicție, dar, după cum îi spu-sese şi Ilarion, „Dumnezeu îi iubeşte pe nebuni".

Măi, uitaţi de măsline, murături, calendar, canoane și chiar de Hristos, Care Însuși postea, dacă toate aces tea nu vă fac să vă simțiți bine! Ţineţi minte doar un sin-gur lucru, și fiecare zi pe care o trăiți o să fie una de post: niciodată să nu aveți în farfurie mai multă mâncare decât are cea mai săracă dintre cunoștințele voastre, oricât de bună ar fi acea mâncare!

Adevărul e că în privinţa aceasta s-a chinuit mult. Sata-na știe care este slăbiciunea, punctul slab în zidurile cetăţii fiecăruia, și într-acolo îşi îndreaptă săgeţile. Punctul slab al unora este mâncarea, al altora, somnul, pentru alții, partea pasională, pentru alții, traiul bun, unii au slăbiciunea mâniei, alții, pe cea a judecării celorlalți, alții sunt iubitori de bani. Acolo unde te doare, acolo te loveşte! Şi el a avut aceeași problemă ca și Iorgos, de aceea îi simțea suferinţa şi de aceea i-a şi dat răspuns. Mai ales în vremea în care a trăit în Australia, bărbat de doi metri, făcând cuceriri şi având admiratoare, trăise multe excese, într-un mediu to-lerant, unde nu era nevoie nici să te căsătorești cu prietena ta, nici să te ascunzi de familia ei, aşa cum se întâmpla pe insula lui. Și, când a venit în Sfântul Munte, toate ace-le experienţe au devenit un adevărat coşmar, îl sufocau. Fiindcă una este să te lupţi cu fapte ipotetice și alta, cu experienţe care şi-au făcut deja sălaș în memoria ta! Lupta era zilnică, serile erau grele, se înnopta greu, Îl ruga pe Dumnezeu să nu se mai facă niciodată noapte, să fie ca la Cercul Arctic, unde ziua durează șase luni.

Un părinte duhovnicesc l-a lămurit că rugăciunea nu este de ajuns, e nevoie să chinui trupul, să-l ostenești, ca să nu mai aibă pofte. Ergoterapie! Asta a făcut. Nu stătea o clipă. Toată ziua era în picioare, la ascultări.

[...]

Se oferea voluntar oriunde simțea că e vorba de efort și chin. Şi când trupul se revolta prin dureri, când pleoapele aveau nevoie de o cantitate mai mare de cafea ca să nu se închidă, atunci, ca prin magie, comunicarea cu Iisus de-venea mai bună, dobândea limpezime și patimile intrau într-o letargie hibernală. La început a crezut că acestea au murit, că au plecat pentru totdeauna, dar, imediat ce se mândrea cu victoria lui, reveneau și mai cumplit și era nevoie de și mai mult efort ca să le adoarmă.

Dacă nu putem să evităm impulsul sau gândul, care, într-un fel sau altul, vine și trece de zidurile cetății, adică pătrunde în mintea noastră, atunci să ne străduim să nu îl întreţinem. Ce vreau să zic prin asta? Să nu îl acceptăm, să nu îl primim. Să-l ignorăm, ca și cum ar fi cineva anti-patic. Iar dacă nici asta nu putem face, atunci să-i dăm un șut ca să plece înainte de a se „întovărăși” cu imaginația noastră. Ei bine, cea mai bună lovitură este invocarea nu-melui lui Iisus.

Îţi aduci aminte de cartea pe care ți-am dat-o, despre omul acela care căuta o cale de a se ruga permanent, până și în timpul somnului? Ştii de ce rugăciunea aceasta, „Doam-ne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!", se numeşte rugăciunea inimii? Fiindcă, în final, în starea de desăvârşire, credinciosul ajunge să o rostească cu fiecare bă-taie a inimii. Acum aceste lucruri îți pot părea ca de pe altă lume, dar, crede-mă, sunt singura cale de a ajunge la sfinţenie în zilele noastre, când nu există martirii și persecuții.

Sigur, o să-mi spui – și pe bună dreptate –, „eu nu vreau să mă sfinţesc, vreau doar să pot să-mi liniștesc trupul".

Dar problema este că doar dacă te sfințești vei putea să biruieşti! Ce înseamnă a te sfinți? Duhul biruieşte trupul, şi sufletul se eliberează. Sufletul liber aleargă să îl afle pe Creatorul lui. De aceea ne luptăm noi, monahii, cu toate acestea. De aceea postim, de aceea priveghem, de aceea ne lipsim de plăceri și de tot ceea ce mulțumește trupul.

Când satana vede toate acestea, când vede că un om priveşte spre Dumnezeu, turbează și, fiindcă este duh și poate comunica cu noi doar prin intermediul duhului, fa-ce singurul lucru posibil pentru el. Care este acesta? Să pătrundă în cugetul nostru și să ne asalteze cu gânduri.

Cu gândul lăcomiei și al foamei atunci când postim, cu gândul desfrânării atunci când trăim în abstinenţă, al oboselii şi al trândăviei atunci când participăm la slujbe și cu mul-te alte gânduri despre care tu crezi că sunt propriile idei şi gânduri. De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat! Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Fiindcă Hristos este singurul Care ne poate ocroti în fața atacului gândurilor celor rele. Fără ajutorul Lui nu putem să îl înfruntăm pe stăpânul întunericului.