Rezultate pentru „răspuns”

Voi, toți cei care vă declarați atei și areligioși, aveți ceva în comun - adversarul vostru este doar Hristos, nu Mohamed, nici Buda, nici lehova! Și pun rămășag că în fiecare Vinere Mare mănânci în mod ostentativ carne.

Expresia jenată a lui Iorgos a ţinut loc de răspuns pen-tru Teofil, care a continuat cu același avânt:

De ce nu mergi în mod ostentativ de ramadan să mănânci porc într-o moschee? De câte ori te-ai certat cu iehovişti, cu musulmani sau cu cei care, de dragul modei, se ocupă cu yoga, guru sau mai știu și eu cu ce altceva? Pe lângă aceștia de ce treci fluierând indiferent?

Dacă aş merge la vreo moschee să fac aşa ceva, nu aş ieși viu de acolo, răspunse Iorgos, zâmbind fără rost.

Deci eşti „contra" doar acolo unde te simți în sigu-ranță. Adică alături de Hristos și de Biserica Lui! Ce-ea ce nu înţeleg însă și mă depășește complet este de ce te preocupă ceva care nu-ţi place. Nici mie nu-mi pla-ce opera, dar nu mă duc în fața Operei să fac gălăgie! Şi crezi că strămoșii noştri civilizaţi, a căror atitudine o tot propovăduiești, aveau față de religia semenilor lor o atitu-dine ca a ta?

Îmi vorbeşti atâta timp despre logică, dar uiți că Dumnezeu cere credintă. Este imposibil să-L accepţi pe Dumnezeu prin rațiune, pentru că El nu poate fi cuprins de mintea omenească. Așa L-au căutat occidentalii, de aceea au pierdut drumul. Dacă crezi în El, atunci pretu-tindeni Îl vei vedea și o să ți se pară de neconceput ori-ce punere la îndoială a existenței Lui! Arăți credinţă la auzul unor cuvinte de dragoste din partea unei femei şi alergi după ea ca un căţeluş; la promisiunile unui politi-cian, și îl ovaționezi de la balcon; la reclama unui produs inutil, și îl cumperi şi ignori logica, care te poate opri să faci greşeala asta. Cu „bună credinţă" accepți orice bârfă și orice informație exagerată, dar în privința lui Dumne-zeu vrei dovezi! Ei, dacă vrei dovezi, trebuie mai întâi să crezi în El! Doar dacă nu cumva ai tu dovada inexistenţei Lui, pe care o susții! Desigur, Dumnezeu îți poate arăta El o dovadă a existenței Lui, dar tot trebuie să ai mintea și ochii deschişi, ca să nu o ignori sau să o consideri „noroc" ori „coincidenţă"! Altminteri, aşteaptă câteva milioane de ani până când ştiinţa o să dea răspunsuri de neclintit la toate nedumeririle omului ca să îl anuleze pe Dumnezeu. Dar ai grijă, ca nu cumva ultima şi cea mai mare descope-rire a științei să fie existenţa lui Dumnezeu!

Adevărul e că în privinţa aceasta s-a chinuit mult. Sata-na știe care este slăbiciunea, punctul slab în zidurile cetăţii fiecăruia, și într-acolo îşi îndreaptă săgeţile. Punctul slab al unora este mâncarea, al altora, somnul, pentru alții, partea pasională, pentru alții, traiul bun, unii au slăbiciunea mâniei, alții, pe cea a judecării celorlalți, alții sunt iubitori de bani. Acolo unde te doare, acolo te loveşte! Şi el a avut aceeași problemă ca și Iorgos, de aceea îi simțea suferinţa şi de aceea i-a şi dat răspuns. Mai ales în vremea în care a trăit în Australia, bărbat de doi metri, făcând cuceriri şi având admiratoare, trăise multe excese, într-un mediu to-lerant, unde nu era nevoie nici să te căsătorești cu prietena ta, nici să te ascunzi de familia ei, aşa cum se întâmpla pe insula lui. Și, când a venit în Sfântul Munte, toate ace-le experienţe au devenit un adevărat coşmar, îl sufocau. Fiindcă una este să te lupţi cu fapte ipotetice și alta, cu experienţe care şi-au făcut deja sălaș în memoria ta! Lupta era zilnică, serile erau grele, se înnopta greu, Îl ruga pe Dumnezeu să nu se mai facă niciodată noapte, să fie ca la Cercul Arctic, unde ziua durează șase luni.

Un părinte duhovnicesc l-a lămurit că rugăciunea nu este de ajuns, e nevoie să chinui trupul, să-l ostenești, ca să nu mai aibă pofte. Ergoterapie! Asta a făcut. Nu stătea o clipă. Toată ziua era în picioare, la ascultări.

[...]

Se oferea voluntar oriunde simțea că e vorba de efort și chin. Şi când trupul se revolta prin dureri, când pleoapele aveau nevoie de o cantitate mai mare de cafea ca să nu se închidă, atunci, ca prin magie, comunicarea cu Iisus de-venea mai bună, dobândea limpezime și patimile intrau într-o letargie hibernală. La început a crezut că acestea au murit, că au plecat pentru totdeauna, dar, imediat ce se mândrea cu victoria lui, reveneau și mai cumplit și era nevoie de și mai mult efort ca să le adoarmă.

Dacă nu putem să evităm impulsul sau gândul, care, într-un fel sau altul, vine și trece de zidurile cetății, adică pătrunde în mintea noastră, atunci să ne străduim să nu îl întreţinem. Ce vreau să zic prin asta? Să nu îl acceptăm, să nu îl primim. Să-l ignorăm, ca și cum ar fi cineva anti-patic. Iar dacă nici asta nu putem face, atunci să-i dăm un șut ca să plece înainte de a se „întovărăși” cu imaginația noastră. Ei bine, cea mai bună lovitură este invocarea nu-melui lui Iisus.

Îţi aduci aminte de cartea pe care ți-am dat-o, despre omul acela care căuta o cale de a se ruga permanent, până și în timpul somnului? Ştii de ce rugăciunea aceasta, „Doam-ne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!", se numeşte rugăciunea inimii? Fiindcă, în final, în starea de desăvârşire, credinciosul ajunge să o rostească cu fiecare bă-taie a inimii. Acum aceste lucruri îți pot părea ca de pe altă lume, dar, crede-mă, sunt singura cale de a ajunge la sfinţenie în zilele noastre, când nu există martirii și persecuții.

Sigur, o să-mi spui – și pe bună dreptate –, „eu nu vreau să mă sfinţesc, vreau doar să pot să-mi liniștesc trupul".

Dar problema este că doar dacă te sfințești vei putea să biruieşti! Ce înseamnă a te sfinți? Duhul biruieşte trupul, şi sufletul se eliberează. Sufletul liber aleargă să îl afle pe Creatorul lui. De aceea ne luptăm noi, monahii, cu toate acestea. De aceea postim, de aceea priveghem, de aceea ne lipsim de plăceri și de tot ceea ce mulțumește trupul.

Când satana vede toate acestea, când vede că un om priveşte spre Dumnezeu, turbează și, fiindcă este duh și poate comunica cu noi doar prin intermediul duhului, fa-ce singurul lucru posibil pentru el. Care este acesta? Să pătrundă în cugetul nostru și să ne asalteze cu gânduri.

Cu gândul lăcomiei și al foamei atunci când postim, cu gândul desfrânării atunci când trăim în abstinenţă, al oboselii şi al trândăviei atunci când participăm la slujbe și cu mul-te alte gânduri despre care tu crezi că sunt propriile idei şi gânduri. De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat! Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Fiindcă Hristos este singurul Care ne poate ocroti în fața atacului gândurilor celor rele. Fără ajutorul Lui nu putem să îl înfruntăm pe stăpânul întunericului.

Un paradis teluric e întreaga peninsulă, iar ei parcă îl închipuie pe Adam cel dinainte de cădere! 

- Aici e raiul, aici, pe pământ! Aici e și iadul!, a zis Iorgos într-un astfel de moment de liniște și răgaz, la care Ilarion a răspuns:

- Asta e doar pregustare, doar încercare cu vârful limbii, ca să ne îndulcim. Adevăratul rai e atunci când Dumnezeu İşi face sălaș în sufletul tău. Atunci să vezi frumuseţe! E atâta frumuseţe, încât mintea nu o poate cuprinde și e gata să o ia razna.

Ştii ce au reuşit să facă monahii budişti prin asceză?, 1-a întrebat cu un aer de universitar. Până şi ritmul inimii pot să și-l încetinească intenționat și pot să ajungă în stare de moarte artificială. Dacă e să admir pe cineva, de ce tre-buie să admir monahii creştini, și nu pe cei budişti?

Măi, binecuvântatule, i-a răspuns dezamăgit Ilarion, pentru că monahii creştini tot ce fac este pentru Dum-nezeu, și nu pentru ei înşişi. Socotesc că tot ce reușesc se datorează și lui Dumnezeu, nu doar propriilor strădanii, aşa cum fac ceilalți. În acest fel te smerești și nu îți închi-pui lucruri care nu există! Nu doar postul și nevoinţa, ci și smerenia conduce la Dumnezeu. La ce folos să-mi opresc inima să bată dacă e să merg în iad?

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

M-a-ntrebat: "Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?"

Am răspuns iubitei: "Azi, prin vânt şi ger,
Cineva flori albe leapădă din cer.

Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin."

Răspuns al marelui Bătrîn (sau al lui Varsanufie ) către Ava Ioan de la Berşeba, care-i ceruse să îngăduie să vină să vieţuiască lîngă ei, în mînăstirea lor de obşte.

S-a scris în Apostol că "Cel ce a început întru voi lucrul cel bun, El însuşi îl va şi duce la capăt pînă în ziua Domnului nostru Iisus Hristos" (Filip l,6). Şi iarăşi a spus Stăpînul nostru celui ce a venit la El: ,,De nu se va lepăda cineva de toate cele ce le are şi de neamul lui, ba de nu-şi va urî chiar şi sufletul său, nu poate să fie ucenicul Meu" (Lc. 14, 33 şi 26). Şi e cu putinţă lui Dumnezeu să împlinească acest cuvînt pentru noi. "Că ce este mai bine şi mai plăcut decît a locui fraţii împreună?" (Ps. 132, 1). Deci mă rog să ajungi la măsura scrisă în Fapte: "Cîţi aveau averi le vindeau şi aducînd preţul celor vîndute îl puneau la picioarele Apostolilor" (Fapte 4, 34, 35).

Şi eu cunoscînd rîvna ta, ca fiind după Dumnezeu, am spus iubitului nostru fiu, Serid, care ne-a acoperit pe noi cu Dumnezeu de către oameni (şi nădăjduim în Dumnezeu că te va acoperi şi pe tine împreună cu noi): "Primeşte pe fratele Ioan cu dragoste multă şi să nu stai de loc la îndoială. Căci încă înainte cu doi ani mi-a descoperit Dumnezeu că va veni aici şi mulţi dintre fraţi vor veni la noi. Şi eu am păzit descoperirea pînă ce voi afla ce va face Domnul. Cînd deci s-a împlinit timpul, am arătat-o şi eu vouă".

Şi fiindcă am socotit ca din cele ce le port să-ţi trimit ceva şi ţie, iată am luat culionul de pe capul meu şi ţi l-am trimis prin fratele, zicînd: "Dă-i-l lui şi adu-mi în locul lui altul". Ţine-l deci pînă la moartea ta. Căci te va acoperi de multe rele şi ispite. Să nu-l dai deci altcuiva. Că el este Binecuvîntarea lui Dumnezeu prin mîinile mele. Şi sileşte-te să duci la capăt lucrul tău şi eliberează-te de orice altă grijă, cum ne-am eliberat şi noi. Şi şezi cu noi întru toată negrija, dăruindu-te lui Dumnezeu.

Şi eu, Serid , îţi spun ţie un lucru minunat. Cînd grăia Bătrînul acestea, gîndeam întru mine: cum voi putea ţinea aceasta în minte, ca să le scriu ? Dacă ar vrea Bătrînul, aş aduce aci cerneală şi hîrtie ca să scriu orice cuvînt pe care-l aud. Dar el a cunoscut ceea ce gîndeam şi faţa lui începu să strălucească ca focul şi-mi spuse: "Du-te şi scrie şi nu te teme. Dacă ţi-aş spune zeci de mii de cuvinte ca să le scrii, Duhul lui Dumnezeu nu te; va lăsa să scrii nici mai mutte nici mai puţine decît ţi-am spus, chiar dacă ai voi, ci-ţi va conduce mâna ca să le scrii acestea pe rînd.

Fratele a întrebat pe bătrânul zicând: rogu-te, Părinte, să-mi spui, care a fost scopul întrupării Domnului?
Şi bătrânul răspunzând a zis: mă mir, frate, că, deşi auzi în fiecare zi simbolul credinţei, mă mai întrebi despre aceasta. Totuşi îţi spun că scopul întrupării Domnului a fost mântuirea noastră.
Iar fratele a spus: în ce fel, Părinte?
Şi a răspuns bătrânul: Omul fiind făcut la început de Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin aceasta a căzut în stricăciunea morţii. Pe urmă, fiind cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viaţă. Din această pricină Fiul cel Unul Născut al lui Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, care este Dumnezeu Tatăl, izvorul vieţii şi al nemuririi, ni s-a arătat nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii. Intrupându-se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască.
Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din morti, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. "Prin aceasta a dezlegat osânda păcatului strămoşesc al neascultării şi a desfiinţat prin moarte stăpânirea morţii, ca «precum în Adam toţi mor, aşa în El toţi să se facă vii».
Suindu-Se apoi la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt, ca arvună, a vieţii şi spre luminarea şi sfinţenia sufletelor noastre, ca şi spre ajutorul celor ce se nevoiesc pentru mântuirea lor prin păzirea poruncilor Lui. Acesta este scopul întrupării Domnului, spus pe scurt.

Răspunsul la ură este dragostea!