Rezultate pentru „râs”

Nefericirea umană izvorăște din incapacitatea de a rămâne într-o cameră singuri în liniște.

Rugăciunile începătoare apoi Psalmul 142

Binecuvintează suflete al meu pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu numele cel Sfânt al Lui. Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, și nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viața ta, pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări. Pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale. Cel ce face milostenie Domnul şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurat și milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult milostiv. Nu până în sfârşit se va iuți, nici în veac se va mania. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălțimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluiește tatăl pe fii, a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că țărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori. Că duh a trecut într-însul și nu va fi și nu-și va mai cunoaște încă locul său; iar mila Domnului din veac și până în veac spre cei ce se tem de Dânsul. Și dreptatea lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezământul de lege al Lui, şi-şi aduc aminte de poruncile Lui ca să le facă pe ele. Domnul din cer a gătit Scaunul său, și împărăţia Lui pe toți stăpânește. Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceti cuvântul Lui, a auzi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântați Domnul toate puterile Lui, slugile Lui care faceți voia Lui, binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui, în tot locul stăpănirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Psalmul 31

Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici este în gura lui vicleșug. Când am tăcut, topi-tu-s-au oasele mele în strigătul meu toată ziua. Că ziua și noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna Ta, prefăcutu-m-am în uscăciunea verii. Fărădelegea mea am cunoscut și păcatul meu n-am acoperit. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului și tu ai iertat păgânătatea inimii mele. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul în vreme bine cuvenită, însă un potop de ape multe, către dânsul nu se vor apropia. Tu ești scăparea mea de necazul ce mă cuprinde, bucuria mea. Izbăvește-mă de cei ce m-au înconjurat...

Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul meu, mult milostive, îți mulțumesc Ţie, că prin mărturisirea cea către duhovnicescul meu Părinte, m-ai învrednicit pe mine păcătosul să iau de la Tine iertarea păcatelor mele. Ca David cel ce a zis: „Juratu-m-am și am pus ca să păzesc judecățile dreptății Tale", făgăduiesc și eu înaintea Ta, cu voință hotărâtoare a sufletului meu, că aleg mai bine a muri, decât a face de acum înainte vreun păcat de moarte și a amărî cu el bunătatea Ta cea nemăsurată. Dar de vreme ce voința mea este neputincioasă, singură de sine fără ajutorul Tău, mă rog Ție fierbinte, să mă întărești cu Darul și ajutorul Tău, ca să rămân până la sfârșit neschimbat în această hotărâre. Dă-mi, Doamne, ca cealaltă vreme a veții mele să o petrec în pace și în pocăinţă, și să dobândesc în această viață Darul Tău, iar în cealaltă fericirea de veci, pentru rugăciunile prea binecuvântatei Maicii Tale și al tuturor Sfinților Tăi. Amin.

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălăşluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slavă Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curătește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Numele Tău.

Doamne miluiește, Doamne miluieste, Doamne miluiește. Slavā Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor Amin

Tatăl nostru, care ești în ceruri sfințească se Numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi. Amin!

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți sa ne închinam și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Trei inchinăciuni, apoi îndata Psalmul 50, Miluiește mă Dumnezeule și Simbolul Credinței.

Rugăciunea lui Manase împăratul.

Doamne, atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, a lui Avraam, a lui Isaac, a lui lacob, și al seminției celei drepte a lor. Cel ce ai făcut cerul și pământul, cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricosat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătosi însă nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Domnul cel prea-înalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutățile oamenilor. Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ți-au gresit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoșilor spre mântuire. Așadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepti, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepti: pentru Avraam și Isaac și Iacob care nu Ți-au greşit Ție, ci ai pus pocăință mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Strâns sunt eu cu multe cătușe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu și nu am nici loc de odihnă, pentru că te-am mâniat și am făcut rău înaintea Ta, n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni și am înmulțit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuindu-ma pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Și te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, ca s-au desfăcut oasele mele și Sufletul meu s-a spăimântat foarte Tu, Doamne, până cand? Întoarce-te, Doamne, izbăvește Sufletul meu, mântuiește-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine și în iad cine se va mărturisi Ție? Ostenit-am în suspinul meu, spăla-voi în toate nopțile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toți vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea, să se ruşineze şi să se înspăimânteze toți vrăjmaşii mei, să se întoarcă și să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, așteptat-a Sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila și multă mântuire la El și El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilintă către Domnul nostru lisus Hristos Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare și juruințele noastre cele sfințite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtăm noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice și cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni și al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noștri și toate simțirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate și de toată necurăția De acea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulțimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebunește spre chinuri, lasă nu cu iuțimea Ta să ne cerți pe noi, Doamne, Ție Unuia am gresit, dar Ție Unuia ne și închinăm și cu inima umilită ne rugăm: Slăbește, lasă, iartă, Iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulțimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăților Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăților noastre!

Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ție, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună așezare minții, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului bună liniştire, pământului bună rodire, credinței celei dreptmăritoare creştere, unire și pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate și toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voiești moartea păcătosului, dăruiește-ne nouă timp de pocăinţă, ca și de chinurile cel veșnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul și cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună ești binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul și de viață Făcătorul Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoașterea ticăloșiilor noastre

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire ești fără de păcat și pentru noi Te-ai făcut om fară de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac și lipsit sunt eu de fapte bune și inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, împărate al cerului și al pământului, ştii că toată tinerețea mea am cheltuit-o în păcate și umblând după poftele trupului mea, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs și de batjocură dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor și gătită fiind gheena focului? Din această pricină căzând în deznādājduire, nicidecum venind în simțire de întoarcere, m-am făcut pustiu și gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă și înverşunată n-am săvârșit, cu covârşire și cu sârguință. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupești; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pangărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra și a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am ațâțat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând și covârșind pe toți păcătoșii cei din veac, păcătuind fără de asemănare și fără de iertare. Însă de vreme ce ești multmilostiv, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea oamenilor, iată și eu mă arunc pe mine, și cad la înfricoşatul Tău Divan și, ca și cum m-aș atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ție: Milostivește-Te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinței mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc și rătăcit fiind, întoarce-mă și întorcându-mă îmbrățisează-mă și mă iartă, căci mă rog. Pentru că n-ai pus pocăință drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greșesc, ci ai pus pocăință asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol și descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să văd înalțimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele și dă-mi umilință spre pocăință și zdrobire de inima spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde și cu adevărată și deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând și binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh acum și pururea și în veci vecilor. Amin.

Rugăciune umilită pentru recunoașterea păcatelor

Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubești numai binele și urăşti tot răul, rogu-te, nu te uita la mulțimea păcatelor mele, ci privește la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care îmi recunosc vina mea și vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit și rușinat cerșind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup și Suflet în slujba diavolului. Cunosc că prin multele și feluritele păcate, pe Tine, Părintele și Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât și Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasă cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea și rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi și mă voi duce la Tatăl meu și din adâncul inimii păcătoșite, voi zice, ca și fiul cel rătăcit: Tată! Am greșit la cer și înaintea Ta..."

Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căință mă rog Ție, iartă-mă pe mine păcătosul. Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-aș fi întărit de cuvintele milostivirii Tale Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi... Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea și să fie viu. Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic și a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de față și primești mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoșii Rogu-te, Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima și buzele mele, să spun numai adevărul și să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat și să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc și să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari și mici, cu toată umilința, zdrobirea inimii și căința, înaintea Preotului Duhovnic și a Ta, cu hotărarea de a le părăsi desăvârşit și a face roade vrednice de pocăință ca astfel să fiu iertat ca și mulțimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor și a altor păcătoși, pocăiți după dreptarul dreptei credințe creştinești, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumusețe a Feței Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunțită, și mai bună, mai desăvârşită, aşa ca și când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac acestă adevărată mărturisire, pentru că eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej să mă mai marturisesc vreodată, ori cu acestă mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.

Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curăți de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit și mâhnit și a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ție, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face și a desăvârși această curățire de păcate. Rogu-te, Doamne, fie-Ți milă de mine și iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit să chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătoși, la pocăinţă, cheamă-mă și pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieții și Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primește-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecăţii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră și pentru preamărita Ta Înviere, rogu-te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tăi răstignitori, iartă-mi și mie toate păcatele mele!

Dumnezeule, Duhule Sfinte, mângâietorul, Vistierul bunătăților, înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri și Dătătorule de viață, vino și la mine păcătosul, curătește-mă cu Darurile Tale cele bogate, întărește-mă în tot binele și ajută-mă să mă mântuiesc și să redobândesc fericirea, în Împărăția Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ.

Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Ființă și nedespărţită, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc și milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ și să-ți slujesc Ție totdeauna cu trup și Suflet, că Ție se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

- Dar cu preoții răi cum rămâne?

-Ce vrei să spui cu asta?, întrebă călugărul, nedume-rit. Am crezut că am rezolvat aspectul ăsta. Dacă un preot ți se pare rău, caută unul bun.

- Ha, te-am prins!, sări Iorgos. Tocmai ai acceptat faptul că există preoți răi!

- Nu!, se grăbi Teofil să lămurească răstălmăcirea. Am zis: „dacă ție ți se pare că este rău..."; e cu totul altceva!

Iorgos se ridică în picioare, făcând pe supăratul:

-Adică, după părerea ta, nu există preoți răi? Pe ce lume trăieşti? Dar bineînţeles, cioară la cioară nu-i scoate ochii!

Cu un gest al mâinii, Teofil îl îndemnă să se aşeze din nou:

-Probabil că există. Așa cum au fost și vor mai fi și în viitor. Oameni sunt și ei - am mai vorbit despre asta, să nu repetăm. lar preoții sunt supuși unui război mult mai intens din partea Satanei decât un mirean, întrucât du-ca-se-pe-pustie știe că stricând un preot poate vătăma o întreagă parohie. În definitiv, fiindcă ți-am vorbit despre război, chiar dacă unul duhovnicesc, trebuie să accepți faptul evident că nu toți sunt luptători la fel de buni. Este, de altfel, exact ca în războiul obişnuit. Doar că nu eu sunt cel care o să-i judece. Un sfânt sârb a zis că cineva ne pare bun findcă trecem cu vederea părţile sale rele și, de asemenea, cineva ne pare a fi rău fiindcă ignorăm părțile sale bune. Aşadar, ceea ce ne întunecă discernământul es-te prejudecata sau necunoașterea noastră. Și, în fond, cu-nosc eu adâncul sufletului celui de lângă mine? Au fost văzuți sfinți care, ca să-și ascundă sfinţenia, se prefăceau că sunt nebuni sau îi ocărau pe ceilalți sau mâncau în mod ostentativ carne în timpul postului. Doar Dumnezeu ştie care preot este vrednic sau nevrednic!

- Dar ia zi-mi, dacă fie și în maniera asta suntem de acord asupra faptului că există preoți răi, cum se poate ca nişte slujitori necorespunzători să săvârșească Tainele în mod eficient?

- În Taine garantul este însuşi Hristos. Preoţii au ori-cum doar un rol de intermediari. Sunt, ca să fac o asociere, precum casierul de la bancă, banii o să-i primești indife-rent de calitatea acestuia.

- Și se poate face o treabă bună cu un instrument stricat? la tu o daltă neascuțită și încearcă să sculptezi. O să iasă o monstruozitate! Și nu-mi spune că Dumnezeu es-te atotputernic și face ce vrea El, fiindcă justificarea asta e expirată.

[....]

- Dacă aş avea un astfel de vecin, m-aş muta!

- Şi bine ai face! Să presupunem acum că, fiind la vo-lan, încalci o regulă de circulație și sperjurul acesta îți dă amendă. Are valoare amenda aceasta, venind de la un or-gan de ordine nevrednic sau nu?

- Sigur că are și am s-o și plătesc!

Foarte frumos!, zise Teofil şi faţa i se lumină toată.

La fel este și cu preotul deficitar. Straiele sale sunt de ajuns ca Taina să fie validă, și când zic straie, mă refer la hiroto-nirea sa. Aş putea să-ți vorbesc iarăși despre oameni cu sufletul curat, care în timpul săvârşirii unei Taine au vă-zut îngeri şi sfinți plinind neajunsurile preotului, dar mi-e teamă că îți vor părea exagerate astfel de relatări. Tu ține minte că și cel mai rău preot, atâta vreme cât are hiroto-nia, are puterea de a săvârşi Tainele. Este precum un poştaş rău, care nu anulează calitatea plicurilor pe care le predă. Crezi oare că, atunci când îți este trimisă o scrisoare cu vești bune, dacă îți este adusă de un poştaş rău, veştile bu-ne se vor preface în veşti rele?

-Al doilea pas sau, dacă vrei, a doua treaptă, care este?

-Pocăinţa! Să te pocăiești pentru murdăria ta, să ți se facă silă de ea și, mai ales, să ți se facă silă de sinele tău vechi. Să nu vrei să mai fii vreodată murdar.

-Am înţeles! Dar mă duci spre lucruri adânci și nu știu dacă sunt pregătit să arunc la gunoi vechiul meu „eu". E ca și cum ai zice puștiului de odinioară că nu o să se mai joace pe maidan, că nu o să se mai bucure de joc, nu o să-și mai vadă prietenii, doar ca să nu se mai murdărească de noroi!

-Ti-am zis că primele trepte sunt greu de urcat. Trebuie să te lupți cu prietenii, cu amintirile, cu obiceiurile tale, până și cu propriul tău trup.

-Să presupunem că am făcut și asta. M-am pocăit, m-am ocărât pe mine însumi şi m-am hotărât să nu mă mai „murdăresc"! După aceea ce urmează?

-Aici intervine Dumnezeu! El este mama Care te îmbăiază, Care curăță baia de murdăria pe care ai lăsat-o în urma ta și îți spală din nou hainele pătate de noroi, ca să le poți purta iarăşi strălucitoare.

-Şi cum face lucrul ăsta?

-Cu iertarea pe care o primești prin Spovedanie!

-Iorgos a sărit în sus de parcă ar fi fost pe cărbuni aprinși.

-Uite și capcana! Și chiar mă gândeam cum de oi fi uitat să zici astăzi ceva de Spovedanie. Cum faci, cum nu faci, tot timpul la Spovedanie ajungi. „Săpunul magic!"

[...]

Odată cu firele de păr dispar și păduchii!

- Ei, da, dar sunt şi nişte păduchi cu rasă, care ți se par fluturi şi ţac... te trezești cu muşcătura.

Muşcătură, Spovedania?, zise Teofil pasămite supă-rat, ca să îl provoace pe Iorgos să redevină serios.

Într-adevăr, Iorgos a simțit atunci că exagerase puțin.

Auzi, să îi zică păduche prietenului lui! Păduchii se hrănesc cu sângele tău, nu îți dau propriul lor sânge, aşa cum ar fi făcut Teofil.

- Lasă Spovedania, măi frate. Doar vezi că, de fiecare dată când pomeneşti de ea, nu ne mai înţelegem. Vorbeşte despre altceva... Uite, spune-mi despre treapta a patra. Dacă a treia este așa de grea, îmi închipui cum este urmă-toarea. Imposibilă!

Teofil zâmbi şi figura i se lumină în chip neobişnuit. Își luă culionul din cuier, și-l puse pe cap aşezându-şi cu gri-jă părul lung, şi apoi își puse geanta cu uneltele pe umăr şi se îndreptă spre uşă. Se întunecase deja și era timpul să plece. Când a ajuns pe treapta de sus a scării s-a întors spre prietenul lui și i-a zis:

-Ti-am spus că primele trei sunt cele mai grele. Știi de ce? Fiindcă apoi te poartă Hristos în spate!

- Vorbeşti de parcă Dumnezeu ne face buni si noi ne stricăm pe parcurs. Dacă lucrurile ar fi stat aşa, nu ne-ar fi dat sentimente precum ura şi mânia, sau foamea, sau dorinţa sexuală, ci doar iubire, bunătate și înfrânare. Dacă El le-a făcut pe toate, atunci tot El a făcut și răul! Aşadar nu suntem cu toții răi prin alegere, ci unii se nasc rãi. De unde știi aşadar că nu m-am născut și eu „întinat"?

-Dumnezeu nu a creat răul, prietene. Nici nu există sentimente bune și rele. Mânia ne-a dat-o ca să ne mâniem pentru nedreptate; ura, ca să disprețuim păcatul; dorința sexuală, ca să ne înmulțim; foamea, ca să ne amintim că trebuie să ne hrănim ca să trăim. Pe toate le-a creat cu un scop bun. Noi ne-am depărtat de El și am pierdut măsura, iar împreună cu măsura am uitat și folosirea lor potrivit scopului iniţial. Depinde de noi modul în care folosim sentimentele. Faptul că le folosim în interes propriu, în scopuri egoiste - e alegerea noastră! Este exact ca în pilda cu cuțitul: de tine depinde dacă o să-l folosești pentru a tăia pâine sau pentru a ucide pe cineva. Poți să zici că, dacă omori pe cineva, de vină este cel care a fabricat cuțitul? De aceea spun că ești om bun şi nu meriți „masca" pe care ți-ai pus-o. Așa că, frate, data viitoare când ai să vezi o „turmă" ca cea care ți-a produs azi starea de disconfort, să simți ca pe o onoare și o datorie să intri în mijlocul ei. Dar chiar și dacă ar fi o „turmă" care merge spre junghiere, să simți milă, ştiind care le e soarta, și nu dezgust. Fiindcă, vezi bine, nu toți oamenii și-au deschis ochii.

- În ce fel se poate scăpa de murdăria asta?, murmură Iorgos, simțind pentru întâia oară că prietenul său pur-tător de rasă era, poate, o frânghie pe care i-a aruncat-o Dumnezeu ca să-l salveze.

Aceasta este cea mai mare reușită a Satanei, să fie considerat inexistent, imaginar, inventat! Și totuși existenţa lui nu este greu de demonstrat. Pot să îți fac demonstraţia aceasta oricând vrei, e de ajuns să arăți doar puțină bunăvoinţă.

[...]

Nu-ti face griji, procedura de adeverire a existenţei lui este mult mai uşoară. Ceea ce necuratul detestă cel mai mult este să vorbim cu Dumnezeu. Încearcă să Îi vorbeşti lui Dumnezeu şi să vezi cum o să ți se arate!

– Adică, dacă iau și eu în mână un șirag de mătănii și în-cep să zic „Doamne, miluiește!”, o să-mi apară dintr-odată în față, zâmbitor, Beelzebul?, comentă Iorgos persiflant.

Pe chipul lui Teofil îşi făcu apariția un zâmbet care părea să sugereze că știa ceva ce colaboratorul său ignora.

Cel rău nu este vreun strigoi neastâmpărat. Este ima-terial, este gândul rău, coşmarul nocturn, gândul de hulă, este pricina actului păcătos, este neliniştea fără motiv, dez-nădejdea, disperarea. Prin lucrările acestea îşi mărturiseşte prezenţa în viața noastră. Nu o să-l vezi niciodată viu în fața ta, ci - deoarece poate să pătrundă în mintea ta și în visele tale - o să-l descoperi în spatele multor reacţii ale trupului tău. Fiindcă accepţi, presupun, că mintea este cea care pune în mişcare trupul! De câte ori nu te-ai gândit pe neașteptate la ceva rău, cu care însă nu erai de acord? De câte ori nu te-a mulțumit, fără să vrei, gândul la pedepsirea drastică a unui răufăcător, cu toate că, dacă ţi s-ar fi dat dreptul să aplici chiar tu acea pedeapsă, nu ai mai fi fost la fel de nemilos pe cât fuseseși anterior, la nivelul gândului. Sau poate că ți-a părut chiar rău atunci când a fost executat! De câte ori nu ai dorit femeia prietenului tău și nu ţi-ai închipuit clipe de desfrânare cu ea, dar ştii că niciodată nu ai putea să îl trădezi? Acest gând rău, pe care însă nu-l putem transforma în faptă, este amprenta celui rău. Fiindcă dovada existenței lui sunt doar faptele și dispoziția noastră.

[...]

Dovada deplină va veni atunci când te vei îndrepta spre Dumnezeu. Acum cel rău te consideră al lui si n-o să te predea „Duşmanului” său fără să opună rezistenţă. O să-ți provoace un război tainic. Începe să te adresezi lui Dumnezeu şi atunci ai să vezi câte lucruri ciudate or să ți se întâmple. Și eu voi fi aici ca să ți le semnalez şi să te în-drum. Fiindcă pentru întoarcerea ta la Dumnezeu trebuie să ai un bun îndrumător, un duhovnic, cum îl numim în Ortodoxie.

Și ca să arate că îl ajută practic, a băgat mâna în buzu-nar, a scos de acolo un şirag de mătănii și i l-a înmânat. Iorgos l-a luat ezitând, dar s-a sfiit să răspundă imediat. A cerut timp, şi Teofil i l-a acordat cu generozitate.

Îşi dădea seama că acceptarea existenței necuratului însemna în mod automat acceptarea existenţei lui Dum-nezeu. Şi asta era doar cea mai mică înfrângere. Avea să-i fie lezat însă egoismul. Dacă există cu adevărat, se putea încumeta să încheie socotelile cu ducă-se-pe-pustii? Ci-ne avea să-l mai ajute, atunci? Teofil, căruia abia i-au cres-cut tuleii? Sau Dumnezeu? Şi pe cine, pe el, necredin-ciosul şi scepticul, care I-a pus în seamă atâtea și atâtea? Bineînţeles, Teofil spusese odată că „dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu ne poate sta împotrivă. Dar asta este valabil pentru bunii creștini, nu pentru cei din tagma lui Iorgos.

Voi, toți cei care vă declarați atei și areligioși, aveți ceva în comun - adversarul vostru este doar Hristos, nu Mohamed, nici Buda, nici lehova! Și pun rămășag că în fiecare Vinere Mare mănânci în mod ostentativ carne.

Expresia jenată a lui Iorgos a ţinut loc de răspuns pen-tru Teofil, care a continuat cu același avânt:

De ce nu mergi în mod ostentativ de ramadan să mănânci porc într-o moschee? De câte ori te-ai certat cu iehovişti, cu musulmani sau cu cei care, de dragul modei, se ocupă cu yoga, guru sau mai știu și eu cu ce altceva? Pe lângă aceștia de ce treci fluierând indiferent?

Dacă aş merge la vreo moschee să fac aşa ceva, nu aş ieși viu de acolo, răspunse Iorgos, zâmbind fără rost.

Deci eşti „contra" doar acolo unde te simți în sigu-ranță. Adică alături de Hristos și de Biserica Lui! Ce-ea ce nu înţeleg însă și mă depășește complet este de ce te preocupă ceva care nu-ţi place. Nici mie nu-mi pla-ce opera, dar nu mă duc în fața Operei să fac gălăgie! Şi crezi că strămoșii noştri civilizaţi, a căror atitudine o tot propovăduiești, aveau față de religia semenilor lor o atitu-dine ca a ta?

Îmi vorbeşti atâta timp despre logică, dar uiți că Dumnezeu cere credintă. Este imposibil să-L accepţi pe Dumnezeu prin rațiune, pentru că El nu poate fi cuprins de mintea omenească. Așa L-au căutat occidentalii, de aceea au pierdut drumul. Dacă crezi în El, atunci pretu-tindeni Îl vei vedea și o să ți se pară de neconceput ori-ce punere la îndoială a existenței Lui! Arăți credinţă la auzul unor cuvinte de dragoste din partea unei femei şi alergi după ea ca un căţeluş; la promisiunile unui politi-cian, și îl ovaționezi de la balcon; la reclama unui produs inutil, și îl cumperi şi ignori logica, care te poate opri să faci greşeala asta. Cu „bună credinţă" accepți orice bârfă și orice informație exagerată, dar în privința lui Dumne-zeu vrei dovezi! Ei, dacă vrei dovezi, trebuie mai întâi să crezi în El! Doar dacă nu cumva ai tu dovada inexistenţei Lui, pe care o susții! Desigur, Dumnezeu îți poate arăta El o dovadă a existenței Lui, dar tot trebuie să ai mintea și ochii deschişi, ca să nu o ignori sau să o consideri „noroc" ori „coincidenţă"! Altminteri, aşteaptă câteva milioane de ani până când ştiinţa o să dea răspunsuri de neclintit la toate nedumeririle omului ca să îl anuleze pe Dumnezeu. Dar ai grijă, ca nu cumva ultima şi cea mai mare descope-rire a științei să fie existenţa lui Dumnezeu!

Câtă dreptate avea! A ajuns să constate lucrul acesta în Munte, când la început i-a considerat pe toți purtătorii de rasă fără ocupație, leneşi, unii cărora le place traiul bun, deşi a întâlnit fel de fel de monahi! Unii sunt foşti pro-fesori universitari sau oameni de știință care au lucrat la NASA şi au renunţat la slavă și bani, alții, meşteri şi artişti de neegalat, alții, medici și agronomi, alții, foști campioni sportivi și alții, simpli agricultori și pescari. Unii trăiesc în peşteri, iar alţii, în case cu sonerie la intrare și conexiune la internet. Unii poartă rase din material neşifonabil şi stră-lucitoare, alții, straie zdrenţuite. Unii mănâncă un pesmet pe zi, alții, până nu mai pot. Unii discută cu răbdare și îngăduinţă, în timp ce alții, dacă îi contrazici, sar cât colo. Unii îşi petrec întreaga zi la diverse ascultări și la rucode-lie, alții caută un loc cu umbră, ca să se ascundă. Aceleaşi diferenţe le întâlnești și la mănăstiri. Unele nu au nici mă-car lumină electrică, iar altele au antenă parabolică şi lift. Muntele e o adevărată contradicție, dar, după cum îi spu-sese şi Ilarion, „Dumnezeu îi iubeşte pe nebuni".