Rezultate pentru „problemă”

Ceea ce văd însă în societate este că, de regulă, cei care sunt creştini prin botez şi pentru că așa se declară nu postesc, sunt negustori și înşală lumea, hulesc ca pe şanti-er, au nu știu câte relații adulterine și sunt și de părere că nu păcătuiesc, nu cred nici în existența diavolului, nici în prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hris-tos la Sfânta Împărtăşanie, nici în iad, nici în rai, nici în Spovedanie, și nici măcar nu consideră că este necesar să meargă la biserică. Fiecare și-a construit un creştinism lax, lejer, după propria măsură, iar, în epoca abundenţei în care trăim nu e dispus să renunțe la nimic. Despre Liturghia de duminică nici nu se pune problema. De-abia dacă ajung la biserică cu prilejul vreunei nunţi sau al unui botez.

Şi cu cinci minute înainte de „Hristos a înviat!" se duc să ia lumină, care, pentru ei, oricum nu este sfântă, ci un obicei, completă Teofil.

Tocmai mi-ai făcut portretul, recunoscu Iorgos cu un zâmbet jenat. Doar că eu merg devreme la Înviere, ca să am timp să arunc toate petardele pe care le am.

Teofil se uită la Iorgos cu mirare și, în cele din urmă, nu a putut să se abţină și remarcă:

M-a uimit ceea ce mi-ai spus adineauri! Nu mă aş-teptam să poți face o analiză atât de profundă a creştinilor de azi.

Și nu ți-am zis partea cea mai bună! Îndrăznește să le spui că nu sunt creștini! O să se arunce asupra ta să te sfâşie. Tot timpul au impresia că ceilalți sunt cu lipsuri! Apropo, dacă vrei să fie bisericile pline, pune-ți face con-trol. La intrarea în biserică să stea un tip musculos, care să te analizeze din cap până în picioare și să nu te lase să intri...

Dar ia zi-mi, Iorgos, cum e posibil ca trăind, după cum se recunoaște, în epoca cu cel mai mult confort și abundenţă de bunuri - oamenii să se gândească cu nostalgie la timpurile dinainte? Cum e posibil să viseze la epoci în care oamenii se confruntau cu foamete, războaie, greutăți și suferinţă?

lorgos s-a scărpinat încurcat în cap. Era adevărat ce spu-nea călugărul, dar nu se gândise niciodată din ce cauză.

Stiu și eu? Poate fiindcă epoca noastră este una de tranziţie. De la măgarul cu care lucram ogorul am ajuns în câţiva ani pe lună! Omul s-a zăpăcit și se gândeşte cu nostalgie la vremurile în care toate erau simple şi familiare. Din pricina confuziei și-a pierdut busola și de asta s-a el și închis în el se simte singur. Ii lipsesc vecinii şi cartierele cum erau ele înainte, când toti oamenii erau ca o mare familie.

Teofil a zâmbit cu amărăciune.

- Deci, totul este pentru tine o problemă de adapta-re! Adică, îndată ce omul se acomodează la noile vremuri, va fi fericit? Nu cumva ceea ce îi lipsește omului de astăzi nu este ușurința de adaptare, ci credinţa pe care o avea în Dumnezeu, pe care acum a înlocuit-o cu credința în apa-ratură şi în psihanaliști? Nu cumva și-a pierdut nădejdea și visează la vremurile când, oricât ar fi suferit, avea nă-dejde în Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu nu este numai speranţă, ci și iubire. Și atâta timp cât iubeşti, nimeni nu îți este străin și niciodată nu te simți singur. Avându-L pe Dumnezeu alături, refaci vechiul cartier, unde există oa-meni care cred în Dumnezeu, oricât de necunoscuți ți-ar fi. Cred că ai trăit experiența asta în vara aceasta, când ți-ai făcut prieteni pe platou.

Adevărul e că în privinţa aceasta s-a chinuit mult. Sata-na știe care este slăbiciunea, punctul slab în zidurile cetăţii fiecăruia, și într-acolo îşi îndreaptă săgeţile. Punctul slab al unora este mâncarea, al altora, somnul, pentru alții, partea pasională, pentru alții, traiul bun, unii au slăbiciunea mâniei, alții, pe cea a judecării celorlalți, alții sunt iubitori de bani. Acolo unde te doare, acolo te loveşte! Şi el a avut aceeași problemă ca și Iorgos, de aceea îi simțea suferinţa şi de aceea i-a şi dat răspuns. Mai ales în vremea în care a trăit în Australia, bărbat de doi metri, făcând cuceriri şi având admiratoare, trăise multe excese, într-un mediu to-lerant, unde nu era nevoie nici să te căsătorești cu prietena ta, nici să te ascunzi de familia ei, aşa cum se întâmpla pe insula lui. Și, când a venit în Sfântul Munte, toate ace-le experienţe au devenit un adevărat coşmar, îl sufocau. Fiindcă una este să te lupţi cu fapte ipotetice și alta, cu experienţe care şi-au făcut deja sălaș în memoria ta! Lupta era zilnică, serile erau grele, se înnopta greu, Îl ruga pe Dumnezeu să nu se mai facă niciodată noapte, să fie ca la Cercul Arctic, unde ziua durează șase luni.

Un părinte duhovnicesc l-a lămurit că rugăciunea nu este de ajuns, e nevoie să chinui trupul, să-l ostenești, ca să nu mai aibă pofte. Ergoterapie! Asta a făcut. Nu stătea o clipă. Toată ziua era în picioare, la ascultări.

[...]

Se oferea voluntar oriunde simțea că e vorba de efort și chin. Şi când trupul se revolta prin dureri, când pleoapele aveau nevoie de o cantitate mai mare de cafea ca să nu se închidă, atunci, ca prin magie, comunicarea cu Iisus de-venea mai bună, dobândea limpezime și patimile intrau într-o letargie hibernală. La început a crezut că acestea au murit, că au plecat pentru totdeauna, dar, imediat ce se mândrea cu victoria lui, reveneau și mai cumplit și era nevoie de și mai mult efort ca să le adoarmă.

Dacă nu putem să evităm impulsul sau gândul, care, într-un fel sau altul, vine și trece de zidurile cetății, adică pătrunde în mintea noastră, atunci să ne străduim să nu îl întreţinem. Ce vreau să zic prin asta? Să nu îl acceptăm, să nu îl primim. Să-l ignorăm, ca și cum ar fi cineva anti-patic. Iar dacă nici asta nu putem face, atunci să-i dăm un șut ca să plece înainte de a se „întovărăși” cu imaginația noastră. Ei bine, cea mai bună lovitură este invocarea nu-melui lui Iisus.

Îţi aduci aminte de cartea pe care ți-am dat-o, despre omul acela care căuta o cale de a se ruga permanent, până și în timpul somnului? Ştii de ce rugăciunea aceasta, „Doam-ne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!", se numeşte rugăciunea inimii? Fiindcă, în final, în starea de desăvârşire, credinciosul ajunge să o rostească cu fiecare bă-taie a inimii. Acum aceste lucruri îți pot părea ca de pe altă lume, dar, crede-mă, sunt singura cale de a ajunge la sfinţenie în zilele noastre, când nu există martirii și persecuții.

Sigur, o să-mi spui – și pe bună dreptate –, „eu nu vreau să mă sfinţesc, vreau doar să pot să-mi liniștesc trupul".

Dar problema este că doar dacă te sfințești vei putea să biruieşti! Ce înseamnă a te sfinți? Duhul biruieşte trupul, şi sufletul se eliberează. Sufletul liber aleargă să îl afle pe Creatorul lui. De aceea ne luptăm noi, monahii, cu toate acestea. De aceea postim, de aceea priveghem, de aceea ne lipsim de plăceri și de tot ceea ce mulțumește trupul.

Când satana vede toate acestea, când vede că un om priveşte spre Dumnezeu, turbează și, fiindcă este duh și poate comunica cu noi doar prin intermediul duhului, fa-ce singurul lucru posibil pentru el. Care este acesta? Să pătrundă în cugetul nostru și să ne asalteze cu gânduri.

Cu gândul lăcomiei și al foamei atunci când postim, cu gândul desfrânării atunci când trăim în abstinenţă, al oboselii şi al trândăviei atunci când participăm la slujbe și cu mul-te alte gânduri despre care tu crezi că sunt propriile idei şi gânduri. De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat! Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Fiindcă Hristos este singurul Care ne poate ocroti în fața atacului gândurilor celor rele. Fără ajutorul Lui nu putem să îl înfruntăm pe stăpânul întunericului.

Problema pe care o au oamenii nu este că țintesc prea sus și eșuează, ci că țintesc prea jos și reușesc

Dacă nu ne este dat să simțim toate acestea, ce pot însemna cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție iți mulțumim..."? Aceasta este esența religiei, iar lipsa ei este începutul necredinței. Cine a inventat ideea că religia constituie soluționarea problemelor? Religia este întotdeauna un transfer într-o altă dimensiune, într-un alt nivel, şi, din această cauză, ea reprezintă anihilarea problemelor, nu soluționarea lor. Problemele vin şi de la diavol, care a umplut religia cu nelinişte şi vulgaritate. Astfel, religia a devenit o problemă în lumea modernă.

Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.