Rezultate pentru „pomenire”

Trebue să-ţi curăţeşti cu desăvârşire mintea prin liniştire şi să-i dai o lucrare duhovnicească neîntreruptă. Căci precum ochiul pătrunde în cele supuse simţurilor şi se minunează de vedere, aşa şi mintea curată pătrunde în cele inteligibile şi e răpită de vederea duhovnicească de care nu mai poate fi desfăcută. Şi cu cât se goleşte mai mult prin linişte de patimi şi se curăţeşte, cu atât se învredniceşte mai mult de cunoştinţă. Iar desăvârşită este mintea atunci, când calcă peste cunoştinţa fiinţială şi se uneşte cu Dumnezeu. Căci având demnitatea împărătească, nu mai sufere să fie săracă, nici nu mai e ispitită de poftele de jos, chiar de i-ai oferi toate împărăţiile.

Deci dacă vrei să ajungi la toate aceste virtuţii, fii fără grijă dinspre orice om, fugi de lume şi umblă cu râvnă pe calea Sfinţilor, ţineţi înfăţişarea neîngrijită, haina pătată şi smerită, purtarea simplă, cuvântul fără meşteşug, mersul fără slavă deşartă, glasul netocmit, vieţueşte în sărăcie, lasă-te dispreţuit de toţi, iar mai presus de toate păzeşte-ţi mintea, grijeşte de trezvie, stărueşte în toate strâmtorările şi păstrează toate bunătăţile pe cari le ai neştirbite, şi ia aminte la tine cu deamănuntul, ca să nu primeşti niciuna din plăcerile ce vor să intre. Căci patimile sufletului se potolesc prin liniştire; iar întărîtate şi mâniate se sălbătăcesc şi mai tare şi-i silesc pe cei ce le au să păcătuiască şi mai mult, precum rănile trupurilor, sgâriate şi descojite, se fac anevoe de tămăduit.

Cuvântul fără rost încă poate despărţi mintea de pomenirea lui Dumnezeu, dracii silind-o la aceasta, iar simţurile ascultând de ei. Numai lupta şi frica mare pot păzi sufletul. Deci trebue să te desparţi de toată lumea şi să rupi sufletul de afecţiunea faţă de trup, şi să te faci fără oraş, fără casă, fără lucruri de ale tale, neiubitor de argint, lipsit de avere, neumblător după câştig şi după schimburi, nepriceput în lucruri omeneşti, smerit la cugetare, împreună pătimitor, bun, blând, liniştit, gata să primeşti în inimă întipăririle venite din cunoştinţa dumnezeească. Căci nici în ceară nu se poate scrie, dacă nu sau netezit mai'nainte trăsăturile, aflate în ea. Acestea ne învaţă marele Vasile.

Este în noi un răsboiu al minţii, mai cumplit decât cel văzut. Lucrătorul evlaviei trebue să alerge şi să urmărească cu mintea ţinta de a aduna desăvârşit în vistieria inimii pomenirea lui Dumnezeu, ca pe un mărgăritar, sau ca pe o piatră preţioasă. Trebue să lepădăm toate, să dispreţuim şi trupul şi însăşi viaţa de acum, ca să dobândim în inimă numai pe Dumnezeu. Căci ajunge, a spus dumnezeescul Gură de Aur, vederea lui Dumnezeu cu mintea, ca să piardă pe toţi cei vicleni.

Nu va putea să alunge dela sine amintirile pătimaşe, omul care n'a avut grijă de poftă şi mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri şi cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău şi cu milostenii. Căci dintr'aceste două patimi se ţes mai toate gândurile dracilor, care duc mintea la primejdie şi pierzanie. Dar este cu neputinţă să biruim patimile acestea, dacă nu dispreţuim mâncările, banii şi slava, ba încă şi propriul nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-l aţâţe. Pildă fără zăbavă să luăm dela cei ce se primejduesc pe mare, care sar şi din corabie de furia vânturilor şi a valurilor răsculate. Aici însă trebue să fim cu luare aminte ca să nu sărim din corabie spre a fi văzuţi de oameni. Căci vom pierde plata noastră şi ne va lua în primire un alt naufragiu şi mai cumplit, sculând împotriva-ne vântul dracului slavei deşarte. De aceea şi Domnul nostru învaţă în Evanghelie pe acest cârmaciu, care e mintea, zicând: „Luaţi aminte să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; iar de nu, plată nu veţi avea dela Tatăl vostru cel din Ceruri". Şi iarăşi: „Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că iubesc a se ruga prin adunări şi prin târguri, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin zic vouă, că îşi iau plata lor". Sau: „Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin zic vouă, îşi iau plata lor". Să fim cu luare aminte la câte ne învaţă aci doctorul sufletelor: prin milostenie tămădueşte mânia, prin rugăciune curăţeşte mintea, iar cu postul veştejeşte pofta. Din acestea se alcătueşte noul Adam, înoit după chipul Ziditorului său, nemaifiind în el, datorită nepătimlrii, bărbat şi femeie, elin si iudeu, tăiere şi netăiere împrejur, barbar şi schit, rob şi slobod, ci toţi una şi întru toţi Hristos.

Aceste îndemnuri de folos ţi le dă rânduiala liniştei. Dar acum îţi voiu atrage luarea aminte şi asupra următoarelor lucruri, care ţin de ea. Tu ascultă-mă şi fă cele ce-ţi rânduesc ţie: Aşezându-te în chilia ta, adună-ţi mintea şi gândeşte-te la ceasul morţii. Priveşte atunci la moartea trupului, înţelege întâmplarea, ia-ţi osteneala şi dispreţueşte deşertăciunea din lumea aceasta, atât a plăcerii cât şi a străduinţii, ca să poţi să rămâi nestrămutat în aceeaşi hotărîre a liniştei şi să nu slăbeşti. Mută-ţi gândul şi la starea cea din iad, gândeşte-te cum se chinuesc sufletele acolo, în ce tăcere prea amară sau în ce cumplită suspinare în ce mare spaimă şi frământare sau în ce aşteptare? Gândeşte-te la durerea sufletului cea neîncetată, la lacrămile sufleteşti fără sfârşit. Mută-ţi apoi gândul la ziua învierii şi la înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu. Inchipueşte-ţi scaunul acela înfricoşat şi cutremurător. Adu la mijloc cele ce aşteaptă pe păcătoşi: Ruşinea înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos însuşi, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tuturor oamenilor, toate muncile, focul cel veşnic, viermele cel neadormit, şarpele cel mare, întunerecul şi peste toate acestea plângerea şi scrâşnirea dinţilor, spaimele, chinurile. Gândeşte-te apoi şi la bunătăţile ce aşteaptă pe drepţi: îndrăsnirea cea către Dumnezeu Tatăl şi către Iisus Hristos, către îngeri, Arhangheli, Stăpânii, împreună cu tot poporul împărăţiei şi cu darurile ei: bucuria şi fericirea. Adu în tine amintirea acestora amândouă şi plânge şi suspină pentru soarta păcătoşilor, îmbracă vederea ta cu lacrimi de frică să nu fi şi tu printre dânşii. Iar de bunătăţile ce aşteaptă pe drepţi bucură-te şi te veseleşte. Sârgueşte-te să te învredniceşti de partea acestora şi să te izbăveşti de osânda acelora. Să nu uiţi de acestea, fie că te atli în chilie, fie afară şi nicidecum să nu lapezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel puţin printr'aceasta să scapi de gândurile spurcate şi păgubitoare.