Rezultate pentru „nedumerit”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

2 rezultate

FĂRĂ PATIMĂ ŞI NESCHIMBĂCIOS

Dumnezeu este bun, fără patimă şi neschimbăcios. Iar dacă cineva găseşte că e raţional şi drept ca Dumnezeu să nu se schimbe, dar tocmai de aceea întreabă nedumerit cum se bucură de cei buni şi se întoarce de către cei răi, sau se mânie pe cei păcătoşi, iar slujit fiind se milostiveşte, să i se răspundă că Dumnezeu nici nu se bucură, nici nu se mânie, căci bucuria şi întristarea sunt patimi; nici nu primeşte daruri, căci atunci s'ar birui de plăcere. Nu e îngăduit să socotim pe Dumnezeu bun sau rău, din lucruri omeneşti. El este numai bun şi numai folositor şi nu vatămă niciodată. în felul acesta El este totdeauna la fel. Iar noi rămânând buni, pentru asemănare ne unim cu Dumnezeu şi făcându-ne răi, pentru neasemănare ne despărţim de Dumnezeu, Trăind întru virtute suntem ai lui Dumnezeu, iar făcându-ne răi ne facem nouă vrăşmaş pe Acela ce nu se mânie în deşert.

Păcatele noastre sunt acelea cari nu lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, ci ne leagă cu demonii ce ne chinuiesc Iar când prin rugăciuni şi faceri de bine, primim deslegare de păcate, prin aceasta nici nu slujim, nici nu schimbăm pe Dumnezeu, ci prin faptele şi întoarcerea noastră spre Dumnezeu, vindecând păcatul nostru, ne bucurăm iarăşi de bunătatea Sa. încât este totuna a zice că Dumnezeu îşi întoarce faţa de la cei răi, sau că soarele se ascunde de cătră cei lipsiţi de vedere.

Filocalia

CREDINCIOȘI ȘI DEZBINAȚI

Avva Foca, din chinovia avvei Theognios, primatul Ierusalimului, zicea: Când eram la Sketis, s-a nimerit, la Chilii, un avvă pe nume Iacob cel tânăr, iar tatăl său după trup îi era și părinte duhovnicesc. La Chilii existau două biserici, una a credincioșilor, aici mergea el, și alta a dezbinaților. Cum avva Iacob avea harul smereniei, toată lumea îl iubea, și cei care aparțineau bisericii, și dezbinații. Ortodocșii îi ziceau: Fii atent, avva Iacob, să nu te înșele dezbinații și să te atragă în comunitatea lor. La fel ziceau și dezbinații: Ai grijă, avva Iacob, stând laolaltă cu dyfiziții, îți pierzi sufletul, căci sunt nestorieni și nu slujesc adevărul.

Avva Iacob, fiind un om neprefăcut, strâns între vorbele celor două părți și nedumerit, s-a dus să-l întrebe pe Dumnezeu. S-a ascuns într-o chilie liniștită din afara lavrei, îmbrăcat în hainele sale de îngroapăciune, ca și cum ar fi urmat să moară, căci părinții egipteni au obiceiul să-și păstreze până la moarte levitonul, în care sunt îmbrăcați atunci, când primesc sfânta schimă și culionul și cu ele sunt îngropați. Numai duminica le poartă, la sfânta împărtășanie, după care le scot repede. Așadar, s-a dus în chilia aceea, s-a rugat lui Dumnezeu și, slăbit de post, a căzut la pământ și-a rămas acolo zăcând. Povestea că multe a mai pătimit în acele zile din partea demonilor, mai ales cu mintea.

După ce au trecut 40 de zile, vede un copil venind spre dânsul foarte vesel, zicându-i: Avva Iacob, ce faci aici? Iluminat dintr-o dată și prinzând putere de la viziune, a vorbit: Stăpâne, Tu știi ce-am. Unii îmi zic: Nu părăsi biserica, alții: Dyfiziții te înșeală, iar eu, nedumerit și neștiind ce să fac, am venit aici. Atunci Domnul îi răspunde: E bine unde ești. Și odată cu aceste cuvinte s-a trezit în fața ușilor sfintei biserici a ortodocșilor după Sinod.