Rezultate pentru „milă”

Socotesc că patru sînt cauzele virtuţilor îmbinate în treimea desăvîrşită, care au mişcat la această scriere de folos pe cel ce, pornit de la cea de la început, a trecut de curînd, de cea de la mijloc şi a ajuns la treimea teologiei tainice. Cea dintîi este libertatea, adică nepătimirea sufletului, care a înaintat de la lucrarea ostenitoare la contemplarea naturală a zidirii şi de acolo a intrat în întunericul cunoştinţei lui Dumnezeu. A doua, curăţia minţii prin lacrimi şi rugăciune, din care se naşte cuvîntul harului şi izvorăsc undele înţelesurilor. A treia este sălăşluirea Sfintei Treimi în noi, din Care ies revărsările de lumină ale Duhului spre folosul fiecăruia din cei curăţiţi, pentru dezvăluirea tainelor împărăţiei cerurilor şi pentru descoperirea vistieriilor lui Dumnezeu ascunse în suflet. A patra, este trebuinţa care sileşte pe tot cel ce a luat talantul cuvîntului cunoştinţei, să-l propovăduiască, dată fiind ameninţarea lui Dumnezeu, Care zice : "Slugă vicleană şi leneşă, trebuia să dai argintul meu zarafilor şi eu venind aş fi luat al meu cu dobîndă" (Matei XXV, 27). De aceasta temîndu-se şi David, a zis : "Iată, buzele mele nu le voi împiedica, Doamne, Tu ştii; dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea ; adevărul Tău şi dreptatea Ta le-am grăit. N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău de la adunare multă" (Ps. XXXIX, 11).

Mintea care hoinăreşte o statorniceşte citirea, priveghierea şi rugăciunea; pofta aprinsă o stinge foamea, osteneala şi singurătatea; iar mânia o domoleşte desăvârşit cântarea de psalmi, îndelunga răbdare şi mila. Căci cele fără măsură şi fără vreme sunt trecătoare şi mai mult strică decât folosesc.

Dintre gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează cu multe mijloace. El cuprinde. aproape toată lumea şi deschide uşile tuturor dracilor, făcându-se ca un fel de trădător viclean al cetăţii. De aceea el umileşte foarte tare mintea pustnicului, umplând-o cu multe vorbe şi lucruri şi întinându-i rugăciunile, prin cari acesta se strădueşte să-şi tămăduiască toate rănile sufletului său. Gândul acesta îl fac să crească toţi dracii după ce au fost biruiţi, ca printr'ânsul să primească intrare din nou în suflet, şi să facă astfel cele din urmă mai rele ca cele dintâi. Din gândul acesta se naşte şi cel al mândriei, care a făcut să cadă cu sunet din ceruri la pământ pecetea asemănării şi cununa frumuseţii. Săltă-te din el şi nu zăbovi, ca să nu vindem altora vieaţa noastră, nici petrecerea noastră, celor fără de milă. Pe acest drac îl alungă rugăciunea stăruitoare şi silinţa de a nu face sau zice cu voia nimic din cele ce ajută blestematei slave deşarte.

Dar ce să zicem despre dracul care face sufletul nesimţit? Căci mă tem a şi scrie despre el. Când năvăleşte acela, iese sufletul din starea sa firească şi leapădă cuviinţa şi frica Domnului, iar păcatul nu-l mai socoteşte păcat, fărădelegea n'o mai socoteşte fărădelege şi la osânda şi Ia munca veşnică se gândeşte ca la nişte vorbe goale. De cutremurul purtător de foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, îl mărturiseşte, însă poruncile Lui nu le cinsteşte. De-i baţi în piept când se mişcă spre păcat, nu simte; de-i vorbeşti din Scripturi, e cu totul împietrit şi nu ascultă. îi aminteşti de ocara oamenilor şi nu o ia în seamă. De oameni nu mai are ruşine, ca porcul care a închis ochii şi a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc gândurile învechite ale slavei deşarte. „Şi dacă nu s'ar scurta zilele acelea, nimeni nu s'ar mai mântui". De fapt dracul acesta este dintre cei ce atacă rar pe fraţi. Iar pricina este învederată. Căci nenorocirile altora, boalele celor dosădiţî, închisorile celor nefericiţi şi moartea năprasnică a unora, pun pe fugă acest drac, întru cât sufletul e străpuns puţin câte puţin şi e trezit la milă, fiind deslegat de împietrirea venită dela demon. De sigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi, dată fiind lipsa şi raritatea celor cuprinşi de neputinţe printre noi. De aceea Domnul, alungând acest drac, porunceşte în Evanghelii să mergem la cei bolnavi şi să cercetăm pe cei din închisori, zicând: „Bolnav am fost şi n'aţi venit la Mine". In orice caz să se ştie: dacă cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta, n'a primit gând de curvie, sau nu şi-a părăsit chilia din nepăsare, unul ca acesta a primit din cer răbdarea şi neprihănirea şi fericit este pentru o nepătîmire ca aceasta. Iar câţi s'au făgăduit să cinstească pe Dumnezeu locuind laolaltă cu lumea, să se păzească de acest drac. Căci a zice sau a scrie mai multe despre el, mă ruşinez şi de oameni.

Odată, avva Serapion trecea printr-un sat din Egipt și-a văzut o prostituată stând în camera ei. Bătrânul i-a zis: Așteaptă-mă diseară, vreau să vin și să-mi petrec noaptea lângă tine. Ea a răspuns: Bine, avva. Apoi a pregătit și a așternut patul. Seara, bătrânul a venit, a intrat în cameră și a zis: Ai pregătit patul? I-a răspuns: Da, avva. El a închis ușa, apoi îi zice: Puțină răbdare. Noi avem o lege și trebuie să o împlinesc. Și bătrânul a început slujba. A citit Psaltirea și la fiecare psalm făcea câte o rugăciune pentru prostituată, cerând lui Dumnezeu s-o convertească și s-o mântuiască. Și Dumnezeu l-a ascultat. Femeia s-a așezat tremurând lângă bătrân și-a început să se roage cu el, iar când au isprăvit Psaltirea ea a căzut la pământ. Apoi bătrânul a început Apostolul și-a citit mult dintr-însul, până a termina slujba. Femeia, străpunsă până la lacrimi și dându-și seama că bătrânul n-a venit la ea ca să păcătuiască, ci ca să-i mântuiască sufletul, a căzut înaintea lui și a zis: Fie-ți milă, avva, și du-mă unde pot să-i fiu pe plac lui Dumnezeu. Bătrânul a luat-o, a dus-o la o mănăstire de fecioare și-a încredințată unei amme, zicând lui: Ia-o pe sora aceasta, dar nu-i pune jug sau poruncă precum celorlalte surori, ci, dacă vrea ceva, dă-i, iar dacă vrea să plece undeva, lasă să plece. După câteva zile femeia i-a zis ammei: Eu sunt o păcătoasă și vreau să mănânc o dată la două zile. După alte câteva i-a zis din nou: Am multe păcate, vreau să mănânc o dată la patru zile. După câteva zile o cheamă iar pe amma și zice: Fiindcă l-am supărat foarte tare pe Dumnezeu cu păcatele mele, te rog, pune-mă într-o chilie, astup-o și, printr-o gaură, dă-mi un pic de mâncare și de lucru. Amma a făcut întocmai și femeia a devenit plăcută lui Dumnezeu tot restul vieții sale.

Avva Macarie a zis: Pe când umblam, odată, prin pustiu, am găsit un craniu de mort aruncat pe jos. L-am atins cu un băț de palmier și craniul mi-a vorbit. Eu îl întreb: Cine ești? Craniul mi-a răspuns: Am fost preot al idolilor grecilor care locuiau aici. Iar tu ești Macarie, purtătorul de duh. Ori de câte ori te milostivești și te rogi pentru cei pedepsiții, ei simt o mica mângâiere. Bătrânul îl întreba: Ce mângâiere și ce pedeapsă? Craniul zice: Cât de departe este cerul de pământ, cam atât foc se află sub noi. De la tălpi până la cap stăm în mijlocul flăcărilor și nimeni nu poate vedea fața celuilalt, fiindcă fața fiecăruia este lipită de spatele altuia. Dar când tu te rogi pentru noi, putem vedea fața celuilalt, dintr-o parte. Aceasta este mângâierea.

Bătrânul a zis plângând: Vai de ziua în care s-a născut omul. Apoi întrebă: Există vreo pedeapsă mai cumplită? Craniul răspunde: Pedeapsa cea mai cumplită o au cei de sub noi. Cine sunt?, întrebă bătrânul. Craniul zice: Noi, care nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, am găsit puțină milă, dar cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu și L-au renegat, se află sub noi. Apoi bătrânul a luat craniul și l-a îngropat.

Au venit odată, la avva Lucius, la Ennaton, câțiva călugări euhiți. Bătrânul i-a întrebat: Ce lucrați voi cu mâinile? Ei au răspuns: Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugam neîntrerupt. Bătrânul îi întreabă: Dar nu mâncați? Ei zic: Da. El: Și când mâncați, cine se roagă pentru voi? Apoi: Nici nu dormiți? Ei: Da. Bătrânul: Și când dormiți, cine se roagă pentru voi? N-au știut ce să-i răspundă. El a continuat: Iertați-mă, dar voi nu faceți cum spuneți. Eu am să vă arăt că, deși lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat. (Iată cum): Mă așez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicele. Apoi le împletesc în funie în funie zicând: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Și-i întreabă: Oare aceasta nu-i rugăciune? Ei au răspuns: Ba da. Apoi continuă: Toată ziua lucrez și mă rog și câștig mai mult sau mai puțin de șaisprezece parale. Dau două de pomană, la poarta, iar de restul mănânc. Cine primește cele două parale se roagă pentru mine în timp ce mănânc și dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt.