Rezultate pentru „laudă”

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălăşluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slavă Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curătește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Numele Tău.

Doamne miluiește, Doamne miluieste, Doamne miluiește. Slavā Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor Amin

Tatăl nostru, care ești în ceruri sfințească se Numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi. Amin!

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți sa ne închinam și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Trei inchinăciuni, apoi îndata Psalmul 50, Miluiește mă Dumnezeule și Simbolul Credinței.

Rugăciunea lui Manase împăratul.

Doamne, atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, a lui Avraam, a lui Isaac, a lui lacob, și al seminției celei drepte a lor. Cel ce ai făcut cerul și pământul, cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricosat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătosi însă nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Domnul cel prea-înalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutățile oamenilor. Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ți-au gresit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoșilor spre mântuire. Așadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepti, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepti: pentru Avraam și Isaac și Iacob care nu Ți-au greşit Ție, ci ai pus pocăință mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Strâns sunt eu cu multe cătușe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu și nu am nici loc de odihnă, pentru că te-am mâniat și am făcut rău înaintea Ta, n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni și am înmulțit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuindu-ma pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Și te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, ca s-au desfăcut oasele mele și Sufletul meu s-a spăimântat foarte Tu, Doamne, până cand? Întoarce-te, Doamne, izbăvește Sufletul meu, mântuiește-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine și în iad cine se va mărturisi Ție? Ostenit-am în suspinul meu, spăla-voi în toate nopțile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toți vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea, să se ruşineze şi să se înspăimânteze toți vrăjmaşii mei, să se întoarcă și să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, așteptat-a Sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila și multă mântuire la El și El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilintă către Domnul nostru lisus Hristos Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare și juruințele noastre cele sfințite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtăm noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice și cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni și al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noștri și toate simțirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate și de toată necurăția De acea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulțimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebunește spre chinuri, lasă nu cu iuțimea Ta să ne cerți pe noi, Doamne, Ție Unuia am gresit, dar Ție Unuia ne și închinăm și cu inima umilită ne rugăm: Slăbește, lasă, iartă, Iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulțimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăților Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăților noastre!

Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ție, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună așezare minții, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului bună liniştire, pământului bună rodire, credinței celei dreptmăritoare creştere, unire și pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate și toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voiești moartea păcătosului, dăruiește-ne nouă timp de pocăinţă, ca și de chinurile cel veșnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul și cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună ești binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul și de viață Făcătorul Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoașterea ticăloșiilor noastre

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire ești fără de păcat și pentru noi Te-ai făcut om fară de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac și lipsit sunt eu de fapte bune și inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, împărate al cerului și al pământului, ştii că toată tinerețea mea am cheltuit-o în păcate și umblând după poftele trupului mea, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs și de batjocură dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor și gătită fiind gheena focului? Din această pricină căzând în deznādājduire, nicidecum venind în simțire de întoarcere, m-am făcut pustiu și gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă și înverşunată n-am săvârșit, cu covârşire și cu sârguință. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupești; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pangărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra și a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am ațâțat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând și covârșind pe toți păcătoșii cei din veac, păcătuind fără de asemănare și fără de iertare. Însă de vreme ce ești multmilostiv, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea oamenilor, iată și eu mă arunc pe mine, și cad la înfricoşatul Tău Divan și, ca și cum m-aș atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ție: Milostivește-Te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinței mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc și rătăcit fiind, întoarce-mă și întorcându-mă îmbrățisează-mă și mă iartă, căci mă rog. Pentru că n-ai pus pocăință drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greșesc, ci ai pus pocăință asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol și descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să văd înalțimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele și dă-mi umilință spre pocăință și zdrobire de inima spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde și cu adevărată și deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând și binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh acum și pururea și în veci vecilor. Amin.

Rugăciune umilită pentru recunoașterea păcatelor

Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubești numai binele și urăşti tot răul, rogu-te, nu te uita la mulțimea păcatelor mele, ci privește la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care îmi recunosc vina mea și vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit și rușinat cerșind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup și Suflet în slujba diavolului. Cunosc că prin multele și feluritele păcate, pe Tine, Părintele și Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât și Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasă cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea și rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi și mă voi duce la Tatăl meu și din adâncul inimii păcătoșite, voi zice, ca și fiul cel rătăcit: Tată! Am greșit la cer și înaintea Ta..."

Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căință mă rog Ție, iartă-mă pe mine păcătosul. Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-aș fi întărit de cuvintele milostivirii Tale Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi... Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea și să fie viu. Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic și a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de față și primești mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoșii Rogu-te, Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima și buzele mele, să spun numai adevărul și să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat și să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc și să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari și mici, cu toată umilința, zdrobirea inimii și căința, înaintea Preotului Duhovnic și a Ta, cu hotărarea de a le părăsi desăvârşit și a face roade vrednice de pocăință ca astfel să fiu iertat ca și mulțimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor și a altor păcătoși, pocăiți după dreptarul dreptei credințe creştinești, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumusețe a Feței Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunțită, și mai bună, mai desăvârşită, aşa ca și când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac acestă adevărată mărturisire, pentru că eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej să mă mai marturisesc vreodată, ori cu acestă mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.

Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curăți de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit și mâhnit și a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ție, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face și a desăvârși această curățire de păcate. Rogu-te, Doamne, fie-Ți milă de mine și iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit să chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătoși, la pocăinţă, cheamă-mă și pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieții și Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primește-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecăţii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră și pentru preamărita Ta Înviere, rogu-te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tăi răstignitori, iartă-mi și mie toate păcatele mele!

Dumnezeule, Duhule Sfinte, mângâietorul, Vistierul bunătăților, înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri și Dătătorule de viață, vino și la mine păcătosul, curătește-mă cu Darurile Tale cele bogate, întărește-mă în tot binele și ajută-mă să mă mântuiesc și să redobândesc fericirea, în Împărăția Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ.

Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Ființă și nedespărţită, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc și milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ și să-ți slujesc Ție totdeauna cu trup și Suflet, că Ție se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă, lapădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenumărate răutăţi, nevoeşte-te pentru rugăciune.
Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.
Dorind să te rogi cum trebue, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi.
Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând împacă-te mai întâiu cu fratele tău, şi apoi venind te vei ruga neturburat. Căci amintirea răului înegreşte cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.
Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău, sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într'un vas fără fund.
Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.

Iţi laud, prea iubite frate, îndemnul tău, îţi fericesc binecuvîntatul şi iubitorul tău suflet, pentru sîrguinţă adevărată în cele bune şi frumoase. Căci se cade a fi lăudată virtutea de a cerceta cu atîta osteneală şi de a lăuda cu sinceritate pe fericitul şi cu adevărat vrednicul-de-Dumnezeu — părintele nostru, cel cu nume de dar al lui Dumnezeu. Pentru că din lauda acestui fericit, se naşte şi iubirea de Dumnezeu şi de viaţa adevărată. Căci lauda, după fericitul Grigorie, e pricinuitoare de rîvnă, iar rîvna, de virtute. Şi virtutea, de fericire. Deci trebuie să ne bucurăm şi să ne împreună-bucurăm de această propăşire a ta. Căci te dovedeşti mergînd pe urmele aceluia care a urmat pilda celui blînd şi smerit cu inima; a aceluia care, privind la lepădarea lui Petru şi a celor împreună cu el, s-a dezbrăcat aşa de mult de orice împătimire de cele văzute şi s-a predat pe sine aşa de mult faptelor celor plăcute lui Dumnezeu, încît, cum bine ştii, a spus către Mîntuitorul:"Iată noi am lăsat toate şi am urmat Ţie" (Mt. 19, 27).
De aceea, desăvîrşindu-se în scurtă vreme, împreună cu Dumnezeu, a împlinit ani mulţi, nu petrecînd în pustiuri şi în munţi văzuţi, nici stăpînind cu putere peste fiara mîncătoare de trupuri, ci îmbrăţişînd pustiul sufletului şi rîvnind să se apropie de munţii veşnici, ştiind să lumineze în chip minunat şi călcînd peste şerpi şi scorpii ucigătoare de suflete. Iar la aceste biruinţe s-a învrednicit să ajungă în scurtă vreme cu ajutorul lui Hristos, prin tăgăduirea cu bărbăţie a voii sale. Căci aceasta i-a deschis calea nerătăcitoare a părinţilor, care i-a făcut sarcina lui fericită şi uşoară şi jugul cel mîntuitor şi blînd, blînd cu adevărat.

Dacă nu ne este dat să simțim toate acestea, ce pot însemna cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție iți mulțumim..."? Aceasta este esența religiei, iar lipsa ei este începutul necredinței. Cine a inventat ideea că religia constituie soluționarea problemelor? Religia este întotdeauna un transfer într-o altă dimensiune, într-un alt nivel, şi, din această cauză, ea reprezintă anihilarea problemelor, nu soluționarea lor. Problemele vin şi de la diavol, care a umplut religia cu nelinişte şi vulgaritate. Astfel, religia a devenit o problemă în lumea modernă.

Când mintea pustnicilor a ajuns la puţină nepătimire, şi-a agonisit şi calul slavei deşarte, căruia îndată îi dă pinteni prin cetăţi, purtându-şi fără stăpânire lauda isvorâtă din slavă. Şi întâmpinând-o duhul curviei, printr'o rânduiala nevăzută, o închide într'o cocină de porci, învăţând-o să nu se mai ridice altădată din pat înainte de a se face sănătoasă deplin, nici să nu facă ceea ce fac bolnavii neascultători cari, purtând încă urmele boaiei într'ânşii, se dau la drumuri şi merg la băi înainte de vreme, căzând din nou în boală. De aceea şezând locului, să luăm şi mai bine aminte la noi înşine, ca înaintând în virtute, să ne facem greu de mişcat spre păcat, iar înoindu-ne întru cunoştinţă să dobândim mulţime de vederi felurite. Şi aşa înălţându-ne* şi mai tare, vom vedea şi mai bine lumina Mântuitorului nostru.

Dintre gânduri unele taie, altele se taie. Şi anume taie cele rele pe cele bune, dar şi cele rele se taie de către cele bune. Sfântul Duh ia aminte la gândul cel dintâi ce l-am pus şi după acela ne osândeşte sau ne primeşte. Iată ce vreau să zic: Am gândul de a primi pe străini şi-l am într'adevăr pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie şi furişează în suflet gândul de-a primi pe străini pentru slavă. Sau am gând să primesc pe străini ca să fiu văzut de oameni; dar dacă vine peste el un gând bun, îl taie pe cel rău, îndreptând către Domnul virtutea noastră şi silindu-ne să nu facem aceasta pentru laudă dela oameni.

Dacă deci stăruim cu fapta la gândurile dintâi, cu toată ispita celor de-al doilea, vom avea numai plata gândurilor ce ni le-am pus mai întâi, deoarece oameni fiind şi luptând cu dracii, nu putem ţine gândul drept nestricat, nici pe cel rău neispitit, odată ce avem în noi seminţele virtuţii. Dar dacă zăboveşte cineva pe lângă gândurile cari taie (de-al doilea), se aşează în ţara ispititorului şi va lucra stârnit de ele.

Rabdă cu plăcere privegherea, culcarea pe jos şi toate celelalte osteneli. Caută la slava cea viitoare, ce se va descoperi ţie împreună cu toţi sfinţii. „Că nu sunt vrednice pătimirile veacului acestuia, faţă de slava ce are să se descopere nouă") zice Apostolul. „Dacă eşti slăbit cu sufletul, roagă-te", precum este scris; roagă-te cu frică, cu cutremur, cu osteneală, cu înfrânare şi cu priveghiere. Aşa suntem datori să ne rugăm, mai ales pentru vrăjmaşii rău nărăviţi. Căci aceştia ori de câte ori ne văd că stăm la rugăciune, ne stau şi ei cu sârguinţă împotrivă, sădind în mintea noastră cele ce nu trebue, ca să ni le aducem aminte sau să le gândim în vremea rugăciunii. Aşa vreau ei să ducă mintea în robie, iar rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deşartă şi nefolositoare. Căci deşartă cu adevărat şi nefolositoare este rugăciunea făcută fără frică, fără trezvie şi priveghere. Dacă de omul împărat te apropii cu frică şi cu cutremur şi-i faci rugăciunea cu luare aminte, cu cât mai vârtos trebue să te înfăţişezi la fel înaintea lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor, şi a lui Hristos, împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor, făcându-I în acelaşi fel rugăciunea ta? Căci lui îi slujeşte cu frică şi cu cutremur toată mulţimea şi ceata duhovnicească a îngerilor şi pe El îI laudă cu cutremur, prin cântare necontenită, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Prea Sfântul şi împreună veşnicul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

După cum de la naştere începe pătimirea, fiindcă ceea ce a venit la vieaţă se şi strică, aşa dela patimă începe păcatul. Să nu zici, prin urmare, că Dumnezeu n'a putut tăia păcatul, căci cei ce zic aşa sunt nesimţitori şi nebuni. Nu era de lipsă să taie Dumnezeu materia, pentru că aceste patimi sunt ale materiei. Dar Dumnezeu a tăiat păcatul din oameni în chip folositor, dându-le minte, ştiinţă, cunoştinţă şi putere de-a deosebi binele. Deci cunoscând că păcatul ne vatămă, putem să fugim de el. Dar omul fără minte i se aruncă în braţe şi se laudă cu el şi căzând ca într'o mreajă e războit de el după ce e tras înăuntru. Unul ca acesta niciodată nu mai poate să-şi ridice capul, să vadă şi să cunoască pe Dumnezeu, Cel ce a făcut toate pentru mântuirea şi îndumnezeirea omului.

Omul care vieţueşte în evlavie nu îngădue păcatului să i se furişeze în suflet. Iar lipsind păcatul, nici primejdia, nici vătămarea nu sunt în sufletul acela. Pe unii ca aceştia nu-i stăpâneşte nici dracul întunecat, nici soartea. Căci Dumnezeu îi izbăveşte pe aceştia de rele şi ei petrec nevătămaţi, ca unii ce au ajuns întocmai ca Dumnezeu. Dacă pe un atare om îl laudă oamenii, el râde în sine de cei ce-I laudă; dacă-I grăiesc de rău, nu se apără faţă de cei ce îl defăima, nici nu se mânie împotriva ocărilor.

Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace care te desparte de Dumnezeu!