Rezultate pentru „furişa”

Odată ce prin harul bunului Dumnezeu ne-am lepădat de satana şi de lucrurile lui şi ne-am unit cu Hristos în baia naşterii de-a doua, şi acum, iarăşi, prin făgăduinţa monahală, să păzim poruncile Lui. Aceasta o cere dela noi nu numai îndoita făgăduinţa, ci şi datoria firească. Căci fiind zidiţi la început de Dumnezeu „buni foarte", aceasta şi trebue să fim. Chiar dacă păcatul, furişându-se din neatenţia noastră, a adus în noi starea potrivnică firii, dar am fost rechemaţi iarăşi prin mulţimea milei Dumnezeului nostru şi am fost înoiţi cu patima Celui fără de patimă. Cu preţ am fost răscumpăraţi prin sângele lui Hristos, fiind izbăviţi de vechea neascultare venită nouă dela părinţi. De aceea, dacă ne facem drepţi, nu este nici un lucru mare. Mai de grabă a cădea din dreptate este ceva jalnic şi vrednic de osândă.

Dintre necuraţii draci, unii îl ispitesc pe om, ca om, iar alţii îl turbură pe om ca pe un dobitoc necuvântător. Cei dintâi apropiindu-se ne furişează gânduri de slavă deşartă, sau de mândrie, sau de pismă, sau de învinuire, cari nu se ating de niciunul din dobitoace. Cei de-al doilea însă, aprind în trup mânie şi poftă în afară de fire. Acestea le avem îndeobşte cu dobitoacele, fiind ascunse însă sub firea cea cuvântătoare. De aceea zice Duhul Sfânt către cei ce cad în gândurile omeneşti: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt, toţi; iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca orişicare dintre căpetenii cădeţi". Iar către cei stârniţi dobitoceşte zice: „Nu fiţi cum e calul sau mulariul, care nu este înţelepciune, ci trebue să strângi cu zăbală şi cu frâu fălcile lor, căci nu se apropie de tine".) Dar sufletul care păcătueşte va muri. Şi învederat este că oamenii, dacă mor ca oamenii, se îngroapă de oameni, iar cei ce sunt omorîţi ca dobitoacele, sau cad jos, vor fi mâncaţi de vulturi. Iar dintre puii acestora unii vor chema pe Domnul, alţii se tăvălesc în sânge. Cel ce are urechi de auzit să auză.

După multă băgare de seamă am aflat că între gândurile îngereşti, omeneşti şi dela draci este această deosebire: întâi gândurile îngereşti cercetează cu deamănuntul firea lucrurilor şi urmăresc înţelesurile şi rosturile lor duhovniceşti, de pildă: de ce a fost făcut aurul şi pentru ce e ca nisipul şi a fost risipit în anumite părticele de sub pământ şi de ce trebue multă osteneală şi trudă până să fie aflat, apoi după ce e aflat, e spălat cu apă şi trecut prin foc, ca apoi să fie dat meşterilor, cari fac sfeşnicul cortului, căţuia, cădelniţa şi vasele de aur, din cari, din darul Mântuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonean, ci de aceste taine se apropie Cleopa cu inimă arzătoare. Dar gândul drăcesc nu le ştie şi nu le cunoaşte pe acestea, ci furişează numai plăcerea câştigării aurului fără ruşine, şi zugrăveşte desfătarea şi slava ce va veni de pe urma lui. Iar gândul omenesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului şi nu cercetează nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pământ, ci aduce numai în minte forma simplă a aurului, despărţită de patimă si lăcomie. Acelaş cuvânt se poate spune şi despre alte lucruri, după regula aceasta deprinsă în chip tainic.

2. Toate gândurile diavoleşti furişează în suflet chipurile lucrurilor sensibile, cari, punându-şi întipărirea în minte, o fac să poarte în ea formele acelor lucruri. Deci dela însuşi lucrul care se deapănă în minte, poţi cunoaşte care drac s'a apropiat de tine. De pildă, dacă în cugetul meu se înfăţişează chipul omului care m'a păgubit, sau m'a necinstit, el dă pe faţă gândul ţinerii de minte a răului, furişat în mine. Dacă iarăşi se învârteşte în minte gândul la bani sau la slavă, dintr'acestea se va cunoaşte duhul care ne necăjeşte. Asemenea şi la alte gânduri, din lucru afli pe dracul ce e de faţă şi îţi furişează năluciri. Cu aceasta nu zic că toate amintirile astor fel de lucruri vin dela draci, deoarece şi mintea însăşi, stârnită de om, aduce închipuiri de lucruri şi fapte; ci numai acelea dintre amintiri, cari aprind mânia şi pofta împotriva firii. Căci prin turburarea acestor puteri, mintea preacurveşte în cuget şi este războită, neputând primi arătarea lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat legea, dacă strălucirea luminii dumnezeeşti se arată puterii cugetătoare a sufletului în vremea rugăciunii, după înlăturarea gândurilor lucrurilor.

Dintre dracii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredinţaţi cu poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne furişează în suflet iubirea de argint şi cei ce ne momesc cu slava dela oameni. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cază cineva în mâinile duhului curviei, dacă n'a fost doborît întâi de lăcomia pântecelui. Precum nu poate tulbura mânia pe cel ce nu luptă pentru mâncări, sau bani, sau slavă. Şi este cu neputinţă să scape de dracul întristării cel ce nu s'a lepădat de toate acestea. Nici de mândrie, cel dintâiu puiu al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n'a smuls din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăţilor, dacă şi sărăcia smereşte pe om, după înţeleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputinţă să cadă omul în puterea vreunui drac, dacă n'a fost rănit mai întâiu de acele căpetenii ale lor. De aceeaşi diavolul aceste trei gânduri i le-a înfăţişat Mântuitorului : întâiu îndemnându-î să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i toată lumea dacă i se va închina şi al treilea spunându-i că va fi acoperii cu slavă dacă va asculta, întru cât nu va păţi nimic dintr'o aşa de mare cădere. Dar Domnul, dovedindu-se mai presus de acestea, i-a poruncit diavolului să meargă înapoia Lui. Prin acestea ne-a învăţat că nu este cu putinţă să alunge cineva dela sine pe diavolul, dacă n'a dispreţuit aceste trei gânduri.

Omul care vieţueşte în evlavie nu îngădue păcatului să i se furişeze în suflet. Iar lipsind păcatul, nici primejdia, nici vătămarea nu sunt în sufletul acela. Pe unii ca aceştia nu-i stăpâneşte nici dracul întunecat, nici soartea. Căci Dumnezeu îi izbăveşte pe aceştia de rele şi ei petrec nevătămaţi, ca unii ce au ajuns întocmai ca Dumnezeu. Dacă pe un atare om îl laudă oamenii, el râde în sine de cei ce-I laudă; dacă-I grăiesc de rău, nu se apără faţă de cei ce îl defăima, nici nu se mânie împotriva ocărilor.