Rezultate pentru „darnic”

Mătăniile se împletesc potrivit unei tradiții care se pierde în adâncul veacurilor. Probabil că una dintre cele mai vechi forme ale unui mijloc auxiliar al rugăciunii a fost adunarea de pietricele sau semințe și mutarea lor dintr-un loc sau vas in altul în timpul efectuării „canonului" de rugăciune sau a „canonului" de mătănii mici sau mari. Se pomeneşte şi o re-latare despre un călugăr care s-a gândit să facă mici noduri pe o sfoară și să o folosească în „canonul” său zilnic de rugăciune. Dar diavolul îi dezlega nodurile, zădărnicind stra-daniile sărmanului călugăr. Apoi a apărut un înger și i-a arătat călugărului cum să facă un nod special, așa cum este astăzi în mătănii, format din cruci succesive. Diavolul nu a mai putut desface aceste noduri din cauza crucilor.

Şiragul de mătănii este unul dintre obiectele care i se dau unui călugăr ortodox în timpul slujbei tunderii în mo-nahism. I se dă ca o sabie duhovnicească, cu care, ca ostaș al lui Hristos, trebuie să lupte împotriva vrăjmaşului celui imaterial al omului, adică împotriva diavolului. Această sabie o foloseşte chemând numele Domnului Dumnezeu-lui și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și cerând mila Lui în Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!" Această ru-găciune se poate rosti într-o formă mai scurtă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" sau mai pe larg: „Doam-ne lisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tu-turor sfinților, miluiește-mă pe mine, păcătosul!"

Când călugării și mirenii țin mătăniile în mâini, acest lucru este o reamintire a îndatoririi pe care o au, de a se ruga fără întrerupere, potrivit poruncii Apostolului Pavel: „Rugați-vă neîncetat!"

Scopul principal al mătăniilor este acela de a ne ajuta în rugăciunea noastră către Dumnezeu şi către sfinții Săi.

Dumnezeu fiind pururea bun şi darnic a dat omului puterea de-a face binele şi răul, după ce i-a dăruit şi cunoştinţă, ca privind lumea şi cele din ea să cunoască pe Cel ce a făcut-o. Iar cel necuvios poate să vrea şi să nu înţeleagă, căci poate şi să nu creadă şi să fie nefericit; ba poate să cugete şi împotriva adevărului. Atât de mare putere are omul de-a face binele sau răul.

Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosinţă, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreţ şi cele asemenea. Căci aceasta este avuţia sufletului care nu poate fi furată: să placi Iui Dumnezeu prin unele ca acestea, şi să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău şi a păcătuit; ci mai bine este să-ţi cauţi de păcatele tale şi să priveşti în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne priveşte dacă altul este rău?

Lumea aceasta zadarnică şi în care ni se hotărăşte soarta pe vecie nu este atât de neimportantă, de zadarnică şi de iluzorie de vreme ce Hristos a venit să moară aici.