Rezultate pentru „crede”

Nu te ruga să se facă voile tale, căci acestea nu se acopere întru totul cu voia lui Dumnezeu, ci roagă-te mai bine precum ai fost învăţat, zicând: „Facă-se voia Ta" în mine. Şi în tot lucrul aşa să-L rogi, ca să se facă voia Lui. Căci El voeşte ceea ce e bine şi folositor sufletului tău. Dar tu nu ceri totdeauna aceasta.
De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine, şi am stăruit în cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce ştia că este de folos. Iar primind, m'am scârbit pe urmă foarte, că n'am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu. Căci lucrul nu mi-a folosit aşa cum credeam.

Nici un creştin care crede drept în Dumnezeu nu trebue să fie fără grijă, ci să aştepte totdeauna ispita, ca atunci când va veni să nu se mire şi să nu se tulbure, ci să rabde cu mulţumire osteneala necazului şi să înţeleagă ceea ce zice, cântând cu Proorocul: "Cearcă-mă Doamne şi mă ispiteşte". Căci nu a zis: "Certarea ta m'a răpus, ci m'a îndreptat până la sfârşit".

Creştinismul nu este distrus de burghezie, capitalism sau armată, ci de intelectualismul corupt, bazat pe încrederea nezdruncinată în valoarea sinelui. Unde se vorbeşte despre "drepturi", nu mai este loc de credință.

Religia – ce este mai bun şi mai rău în om. Nu doar mai bun, ci şi mai rău: falsitatea religiozității, meschinăria unor „credincioși", sobrietatea lor lipsită de veselie şi de talent. Sunt acestea posibile, când cineva crede în Dumnezeu? In Cel Veşnic şi Absolut?" Totul este altundeva" (Julien Green: „Tout est ailleurs").

Cel ce a dobândit cunoştinţă şi culege din ea rodul plăcerii, nu mai crede dracului slavei deşarte, care îi înfăţişează toate plăcerile lumii. Căci nu i-ar putea făgădui un mai mare lucru ca vederea duhovnicească. Câtă vreme însă n'am gustat din cunoştinţă să ne supunem voioşi ostenelelor cu fapta, arătând lui Dumnezeu linia noastră: că toate le facem pentru cunoştinţa lui.

Firea cea raţională, omorîtă de păcat, o ridică Hristos, prin contemplarea tuturor veacurilor. Iar sufletul cel ce a murit cu moartea Iui Hristos, îl învie Tatăl, dacă îl cunoaşte pe El. Aceasta este ceea ce a zis Sf. Pavel: „Dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi învia împreună cu El".

Numai un lucru nu este îngăduit omului: acela de-a fi nemuritor cu trupul. Să se unească cu Dumnezeu îi este îngăduit, dacă va înţelege că poate. Căci voind şi înţelegând, crezând şi iubind, prin buna vieţuire omul ajunge împreună vorbitor cu Dumnezeu.

Dumnezeu fiind pururea bun şi darnic a dat omului puterea de-a face binele şi răul, după ce i-a dăruit şi cunoştinţă, ca privind lumea şi cele din ea să cunoască pe Cel ce a făcut-o. Iar cel necuvios poate să vrea şi să nu înţeleagă, căci poate şi să nu creadă şi să fie nefericit; ba poate să cugete şi împotriva adevărului. Atât de mare putere are omul de-a face binele sau răul.

Recunoştinţa către Dumnezeu şi vieţuirea cea bună, este roadă omului care place lui Dumnezeu. Şi precum roadele pământului nu se coc într'un ceas, ci după vreme şi ploi şi îngrijire, aşa şi roadele oamenilor se fac minunate prin nevoinţă, prin luare aminte, prin stăruinţă de vreme îndelungetă, prin înfrânare şi prin răbdare. Iar dacă făcând aceasta îţi vei părea vreodată evlavios, nu-ţi crede ţie câtă vreme eşti în trup, ci socoteşte că nimic din ale tale nu e plăcut înaintea lui Dumnezeu. Căci să ştii că nu e uşor omului să păzească nepăcătuirea până la sfârşit.

Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa şi, dorind cele cereşti, dispreţuiesc cele pământeşti. Unii ca aceştia nu plac la mulţi, dar nici lor nu Ie plac multe. De aceea sunt nu numai urâţi, ci şi luaţi în râs de mulţi smintiţi. Ei însă rabdă toate în sărăcie, ştiind că cele ce se par multora rele, pentru ei sunt bune. Căci cel ce înţelege cele cereşti, crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voii Lui. Cel ce însă nu le înţelege, nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost tăcută pentru mântuirea omului.