Rezultate pentru „cade”

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălăşluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată necurăția și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!

Slavă Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curătește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre pentru Numele Tău.

Doamne miluiește, Doamne miluieste, Doamne miluiește. Slavā Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor Amin

Tatăl nostru, care ești în ceruri sfințească se Numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluește-ne pe noi. Amin!

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu! Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți sa ne închinam și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Trei inchinăciuni, apoi îndata Psalmul 50, Miluiește mă Dumnezeule și Simbolul Credinței.

Rugăciunea lui Manase împăratul.

Doamne, atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, a lui Avraam, a lui Isaac, a lui lacob, și al seminției celei drepte a lor. Cel ce ai făcut cerul și pământul, cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricosat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătosi însă nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Domnul cel prea-înalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutățile oamenilor. Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ți-au gresit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoșilor spre mântuire. Așadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepti, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepti: pentru Avraam și Isaac și Iacob care nu Ți-au greşit Ție, ci ai pus pocăință mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Strâns sunt eu cu multe cătușe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu și nu am nici loc de odihnă, pentru că te-am mâniat și am făcut rău înaintea Ta, n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni și am înmulțit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuindu-ma pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Și te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, ca s-au desfăcut oasele mele și Sufletul meu s-a spăimântat foarte Tu, Doamne, până cand? Întoarce-te, Doamne, izbăvește Sufletul meu, mântuiește-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine și în iad cine se va mărturisi Ție? Ostenit-am în suspinul meu, spăla-voi în toate nopțile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toți vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea, să se ruşineze şi să se înspăimânteze toți vrăjmaşii mei, să se întoarcă și să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, așteptat-a Sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila și multă mântuire la El și El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilintă către Domnul nostru lisus Hristos Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare și juruințele noastre cele sfințite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtăm noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice și cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni și al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noștri și toate simțirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate și de toată necurăția De acea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulțimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebunește spre chinuri, lasă nu cu iuțimea Ta să ne cerți pe noi, Doamne, Ție Unuia am gresit, dar Ție Unuia ne și închinăm și cu inima umilită ne rugăm: Slăbește, lasă, iartă, Iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulțimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăților Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăților noastre!

Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ție, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună așezare minții, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului bună liniştire, pământului bună rodire, credinței celei dreptmăritoare creştere, unire și pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate și toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voiești moartea păcătosului, dăruiește-ne nouă timp de pocăinţă, ca și de chinurile cel veșnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul și cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună ești binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul și de viață Făcătorul Duhul Tău, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoașterea ticăloșiilor noastre

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire ești fără de păcat și pentru noi Te-ai făcut om fară de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac și lipsit sunt eu de fapte bune și inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, împărate al cerului și al pământului, ştii că toată tinerețea mea am cheltuit-o în păcate și umblând după poftele trupului mea, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie și până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs și de batjocură dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor și gătită fiind gheena focului? Din această pricină căzând în deznādājduire, nicidecum venind în simțire de întoarcere, m-am făcut pustiu și gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă și înverşunată n-am săvârșit, cu covârşire și cu sârguință. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupești; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pangărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra și a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am ațâțat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând și covârșind pe toți păcătoșii cei din veac, păcătuind fără de asemănare și fără de iertare. Însă de vreme ce ești multmilostiv, Iubitorule de oameni, și aștepți întoarcerea oamenilor, iată și eu mă arunc pe mine, și cad la înfricoşatul Tău Divan și, ca și cum m-aș atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ție: Milostivește-Te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinței mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea și lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc și rătăcit fiind, întoarce-mă și întorcându-mă îmbrățisează-mă și mă iartă, căci mă rog. Pentru că n-ai pus pocăință drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greșesc, ci ai pus pocăință asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol și descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut și să văd înalțimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele și dă-mi umilință spre pocăință și zdrobire de inima spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde și cu adevărată și deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând și binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh acum și pururea și în veci vecilor. Amin.

Rugăciune umilită pentru recunoașterea păcatelor

Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubești numai binele și urăşti tot răul, rogu-te, nu te uita la mulțimea păcatelor mele, ci privește la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care îmi recunosc vina mea și vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit și rușinat cerșind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup și Suflet în slujba diavolului. Cunosc că prin multele și feluritele păcate, pe Tine, Părintele și Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât și Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasă cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea și rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi și mă voi duce la Tatăl meu și din adâncul inimii păcătoșite, voi zice, ca și fiul cel rătăcit: Tată! Am greșit la cer și înaintea Ta..."

Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căință mă rog Ție, iartă-mă pe mine păcătosul. Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-aș fi întărit de cuvintele milostivirii Tale Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi... Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea și să fie viu. Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic și a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de față și primești mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoșii Rogu-te, Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima și buzele mele, să spun numai adevărul și să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat și să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc și să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari și mici, cu toată umilința, zdrobirea inimii și căința, înaintea Preotului Duhovnic și a Ta, cu hotărarea de a le părăsi desăvârşit și a face roade vrednice de pocăință ca astfel să fiu iertat ca și mulțimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor și a altor păcătoși, pocăiți după dreptarul dreptei credințe creştinești, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumusețe a Feței Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunțită, și mai bună, mai desăvârşită, aşa ca și când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac acestă adevărată mărturisire, pentru că eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej să mă mai marturisesc vreodată, ori cu acestă mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.

Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curăți de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit și mâhnit și a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ție, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face și a desăvârși această curățire de păcate. Rogu-te, Doamne, fie-Ți milă de mine și iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul și Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit să chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătoși, la pocăinţă, cheamă-mă și pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieții și Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primește-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecăţii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră și pentru preamărita Ta Înviere, rogu-te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tăi răstignitori, iartă-mi și mie toate păcatele mele!

Dumnezeule, Duhule Sfinte, mângâietorul, Vistierul bunătăților, înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri și Dătătorule de viață, vino și la mine păcătosul, curătește-mă cu Darurile Tale cele bogate, întărește-mă în tot binele și ajută-mă să mă mântuiesc și să redobândesc fericirea, în Împărăția Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ.

Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Ființă și nedespărţită, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc și milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ și să-ți slujesc Ție totdeauna cu trup și Suflet, că Ție se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului şi Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În primul rând, trebuie să cădem de acord asupra faptului că acceptarea caracterului tainic al unor lucrări făcute prin puterea lui Dumnezeu în aceste slujbe şi transformarea condițiilor materiale şi duhovniceşti după o anumită Taină țin de credinţă, nu de demonstrație. Fiecare Taină este în fond activarea voinței omului de a se face părtaş harului dumnezeiesc. În cele din urmă, Tainele sunt responsabile de surparea necurmată a puterilor demonice, înfăptuită în viața trupului Bisericii, pentru tămăduire, creştere duhovnicească şi biruinţă asupra acestor puteri.

Din păcate, și aceste lucruri fac parte tot dintre cazurile legate de credinţă. Nu ar avea sens să-ți analizez fiecare Taină atâta vreme cât credința ta este „în stare de hipnoză”. Pot să-ți vorbesc însă de zeci de situații în care oameni care aveau îndoieli, ca și tine, au simțit că mestecă carne după ce au primit Sfânta Împărtăşanie și s-au convins; dar chiar și așa, tot ai avea nevoie de credinţă, ca să poți crede cuvântul lor.

Un paradis teluric e întreaga peninsulă, iar ei parcă îl închipuie pe Adam cel dinainte de cădere! 

- Aici e raiul, aici, pe pământ! Aici e și iadul!, a zis Iorgos într-un astfel de moment de liniște și răgaz, la care Ilarion a răspuns:

- Asta e doar pregustare, doar încercare cu vârful limbii, ca să ne îndulcim. Adevăratul rai e atunci când Dumnezeu İşi face sălaș în sufletul tău. Atunci să vezi frumuseţe! E atâta frumuseţe, încât mintea nu o poate cuprinde și e gata să o ia razna.

Opere importante

Clădirea Poștei din Calafat a fost proiectată de arhitect Grigore Cerchez
O aripă a Palatului Cotroceni (Marele Salon de Recepție, reamenajat între 1925 - 1926)
Banca Națională a României, Filiala Brăila (1886)
Palatul Institutului de Arhitectură "Ion Mincu", București (1912-1927)
A participat la proiectarea palatului Academiei de Studii Economice
Bursa din București[necesită citare]
Sediul Uniunii Artiștilor Plastici (în stil neogotic). Clădirea nu mai există fiind dărâmată după cutremurul din 1977 care o afectase parțial.
Sinagoga Cahal Grande (1890). Clădirea a fost devastată în timpul Pogromului din 1941 și demolată în 1955.
Modernizarea și canalizarea Dâmboviței (1880)
Castelul Cantacuzino din Bușteni (1911)
Casa Manu de pe Aleea Alexandru (1915)
Casa Dissescu de pe Calea Victoriei (1910-1912)
Fațada Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (1904-1908)
Teatrul Mihai Eminescu
Vila numismatului Mihail C. Suțu din Constanța
Clădirea Poștei din Calafat

Cei ce voiţi să rămîneţi cu mine, ascultaţi pentru Dumnezeu, şi fiecare să şadă în chilia lui în frica lui Dumnezeu. Şi nu dispreţuiţi lucrul vostru de mînă, pentru porunca lui Dumnezeu. Şi nu uitaţi de meditaţia voastră şi de rugăciunea neîncetată. Şi păziţi inima voastră de gînduri străine, ca să nu cugetaţi ceva despre vreun om sau despre vreun lucru al veacului acesta; ci totdeauna cercetaţi în ce înaintaţi şi siliţi-vă să vă îndreptaţi, rugînd pe Dumnezeu cu osteneala inimii şi cu lacrimi ca să vă ierte şi să vă păzească în viitor să nu mai cădeţi din acestea. În fiecare zi să aveţi înaintea ochilor moartea şi să vă gîndiţi cum veţi ieşi din trup şi cum veţi trece peste puterile întunericului care vă vor întîmpina în văzduh şi cum veţi răspunde lui Dumnezeu. Priviţi neîmpiedecat de mai înainte la înfricoşata zi a judecăţii şi a răsplătirii tuturor faptelor şi cuvintelor şi gîndurilor voastre, "Căci toate sînt goale şi descoperite ochilor Celui în faţa Căruia vom da socoteală" (Evr. 4,13).
Sfîntul Pahomie spune „Dacă cineva e împins cu grabă să vorbească şi să rîdă în locul unde se mănîncă, va lua certare (Gap. 9, P.G. 40
col. 948).
De se va întîmpla în timpul cântării şi al rugăciunii, sau în timpul citirii, să vorbească sau să rîdă cineva, trebuie să-şi dezlege îndată brîul şi, avînd capul plecat şi mîinile adunate, să fie dus înaintea altarului şi să fie certat de egumenul mînăstirii. Aceeaşi trebuie să se facă în adunarea fraţilor, cînd în acelaşi mod se adună să mănînce (Pahomie, P.G. 40, col. 948).
Fără o mare trebuinţă să nu vorbiţi în trapeză. Iar la Liturghie să nu îndreptaţi pe vreunul care cîntă, dacă nu va întreba acela ceva. în cursul săptămânii slujiţi în bucătărie în frica lui Dumnezeu, fără să părăsiţi meditaţia voastră. Peste tot să nu intre cineva în chilia fratelui său, nici să nu voiţi să vă vedeţi înainte de ora 6, nici să voiţi să cunoaşteţi lucrul de mînă al altora, de a lucrat fratele tău mai bine ca tine, sau tu mai bine ca el. Iar întîlnindu-vă în trecere, să nu vorbiţi în deşert, nici să nu îndrăzniţi orice, ci fiecare să ia aminte, în frica de Dumnezeu, la sine şi la lucrul său de mînă şi la meditaţie şi la sufletul său în ascuns. Iar cînd se isprăveşte Liturghia, sau cînd vă sculaţi de la mîncare, nu vă aşezaţi la vorbă lungă, nici la cuvinte despre Dumnezeu, nici despre lume, ci fiecare să intre în chilia lui şi să şi plîngă păcatele lui. Iar de se iveşte trebuinţa să vorbiţi împreună, vorbiţi foarte puţin, cu smerenie şi evlavie, gîndindu-vă că Dumnezeu ia aminte la voi. Nu vă sfădiţi între voi şi nu vorbiţi împotriva cuiva, nici nu judecaţi pe cineva; nu dispreţuiţi pe cineva, nu cîrtiţi împotriva cuiva. Să nu iasă din gura voastră nici o minciună. Să nu voiţi să vorbiţi sau să auziţi ceva din cele ce nu vă folosesc.

Iţi laud, prea iubite frate, îndemnul tău, îţi fericesc binecuvîntatul şi iubitorul tău suflet, pentru sîrguinţă adevărată în cele bune şi frumoase. Căci se cade a fi lăudată virtutea de a cerceta cu atîta osteneală şi de a lăuda cu sinceritate pe fericitul şi cu adevărat vrednicul-de-Dumnezeu — părintele nostru, cel cu nume de dar al lui Dumnezeu. Pentru că din lauda acestui fericit, se naşte şi iubirea de Dumnezeu şi de viaţa adevărată. Căci lauda, după fericitul Grigorie, e pricinuitoare de rîvnă, iar rîvna, de virtute. Şi virtutea, de fericire. Deci trebuie să ne bucurăm şi să ne împreună-bucurăm de această propăşire a ta. Căci te dovedeşti mergînd pe urmele aceluia care a urmat pilda celui blînd şi smerit cu inima; a aceluia care, privind la lepădarea lui Petru şi a celor împreună cu el, s-a dezbrăcat aşa de mult de orice împătimire de cele văzute şi s-a predat pe sine aşa de mult faptelor celor plăcute lui Dumnezeu, încît, cum bine ştii, a spus către Mîntuitorul:"Iată noi am lăsat toate şi am urmat Ţie" (Mt. 19, 27).
De aceea, desăvîrşindu-se în scurtă vreme, împreună cu Dumnezeu, a împlinit ani mulţi, nu petrecînd în pustiuri şi în munţi văzuţi, nici stăpînind cu putere peste fiara mîncătoare de trupuri, ci îmbrăţişînd pustiul sufletului şi rîvnind să se apropie de munţii veşnici, ştiind să lumineze în chip minunat şi călcînd peste şerpi şi scorpii ucigătoare de suflete. Iar la aceste biruinţe s-a învrednicit să ajungă în scurtă vreme cu ajutorul lui Hristos, prin tăgăduirea cu bărbăţie a voii sale. Căci aceasta i-a deschis calea nerătăcitoare a părinţilor, care i-a făcut sarcina lui fericită şi uşoară şi jugul cel mîntuitor şi blînd, blînd cu adevărat.

Odată ce prin harul bunului Dumnezeu ne-am lepădat de satana şi de lucrurile lui şi ne-am unit cu Hristos în baia naşterii de-a doua, şi acum, iarăşi, prin făgăduinţa monahală, să păzim poruncile Lui. Aceasta o cere dela noi nu numai îndoita făgăduinţa, ci şi datoria firească. Căci fiind zidiţi la început de Dumnezeu „buni foarte", aceasta şi trebue să fim. Chiar dacă păcatul, furişându-se din neatenţia noastră, a adus în noi starea potrivnică firii, dar am fost rechemaţi iarăşi prin mulţimea milei Dumnezeului nostru şi am fost înoiţi cu patima Celui fără de patimă. Cu preţ am fost răscumpăraţi prin sângele lui Hristos, fiind izbăviţi de vechea neascultare venită nouă dela părinţi. De aceea, dacă ne facem drepţi, nu este nici un lucru mare. Mai de grabă a cădea din dreptate este ceva jalnic şi vrednic de osândă.

Este evident faptul că în creştinism „Sfânta Scriptură" are o importanță vitală. Hristos nu a scris. Iar tot ce s-a scris (Biblia, spre exemplu) reprezintă consemnarea „experienței"; nu a experienței individuale, ci a experienței supra-individuale, chiar cosmice, eccleziale și eshatologice. Se greşeşte adesea crezându-se că educația se face la nivel ideologic. Nu! Educația este întotdeauna o împărtăşire a experienței. Cât de jalnic, cât de sec şi cât de banal este jocul mediului academic şi al notelor de subsol. Oamenii nu sunt convinşi de raționamente.

Dintre necuraţii draci, unii îl ispitesc pe om, ca om, iar alţii îl turbură pe om ca pe un dobitoc necuvântător. Cei dintâi apropiindu-se ne furişează gânduri de slavă deşartă, sau de mândrie, sau de pismă, sau de învinuire, cari nu se ating de niciunul din dobitoace. Cei de-al doilea însă, aprind în trup mânie şi poftă în afară de fire. Acestea le avem îndeobşte cu dobitoacele, fiind ascunse însă sub firea cea cuvântătoare. De aceea zice Duhul Sfânt către cei ce cad în gândurile omeneşti: „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt, toţi; iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca orişicare dintre căpetenii cădeţi". Iar către cei stârniţi dobitoceşte zice: „Nu fiţi cum e calul sau mulariul, care nu este înţelepciune, ci trebue să strângi cu zăbală şi cu frâu fălcile lor, căci nu se apropie de tine".) Dar sufletul care păcătueşte va muri. Şi învederat este că oamenii, dacă mor ca oamenii, se îngroapă de oameni, iar cei ce sunt omorîţi ca dobitoacele, sau cad jos, vor fi mâncaţi de vulturi. Iar dintre puii acestora unii vor chema pe Domnul, alţii se tăvălesc în sânge. Cel ce are urechi de auzit să auză.

După multă băgare de seamă am aflat că între gândurile îngereşti, omeneşti şi dela draci este această deosebire: întâi gândurile îngereşti cercetează cu deamănuntul firea lucrurilor şi urmăresc înţelesurile şi rosturile lor duhovniceşti, de pildă: de ce a fost făcut aurul şi pentru ce e ca nisipul şi a fost risipit în anumite părticele de sub pământ şi de ce trebue multă osteneală şi trudă până să fie aflat, apoi după ce e aflat, e spălat cu apă şi trecut prin foc, ca apoi să fie dat meşterilor, cari fac sfeşnicul cortului, căţuia, cădelniţa şi vasele de aur, din cari, din darul Mântuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonean, ci de aceste taine se apropie Cleopa cu inimă arzătoare. Dar gândul drăcesc nu le ştie şi nu le cunoaşte pe acestea, ci furişează numai plăcerea câştigării aurului fără ruşine, şi zugrăveşte desfătarea şi slava ce va veni de pe urma lui. Iar gândul omenesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului şi nu cercetează nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pământ, ci aduce numai în minte forma simplă a aurului, despărţită de patimă si lăcomie. Acelaş cuvânt se poate spune şi despre alte lucruri, după regula aceasta deprinsă în chip tainic.