Rezultate pentru „cădere”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

4 rezultate

PARADISUL PE PĂMÂNT

Un paradis teluric e întreaga peninsulă, iar ei parcă îl închipuie pe Adam cel dinainte de cădere

- Aici e raiul, aici, pe pământ! Aici e și iadul!, a zis Iorgos într-un astfel de moment de liniște și răgaz, la care Ilarion a răspuns:

- Asta e doar pregustare, doar încercare cu vârful limbii, ca să ne îndulcim. Adevăratul rai e atunci când Dumnezeu İşi face sălaș în sufletul tău. Atunci să vezi frumuseţe! E atâta frumuseţe, încât mintea nu o poate cuprinde și e gata să o ia razna.

TREI GÂNDURI NECURATE

Dintre dracii care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică cu luptă, sunt cei încredinţaţi cu poftele lăcomiei pântecelui, cei ce ne furişează în suflet iubirea de argint şi cei ce ne momesc cu slava dela oameni. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cază cineva în mâinile duhului curviei, dacă n'a fost doborît întâi de lăcomia pântecelui. Precum nu poate tulbura mânia pe cel ce nu luptă pentru mâncări, sau bani, sau slavă. Şi este cu neputinţă să scape de dracul întristării cel ce nu s'a lepădat de toate acestea. Nici de mândrie, cel dintâiu puiu al diavolului, nu va scăpa cineva, dacă n'a smuls din sine iubirea de argint, rădăcina tuturor răutăţilor, dacă şi sărăcia smereşte pe om, după înţeleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputinţă să cadă omul în puterea vreunui drac, dacă n'a fost rănit mai întâiu de acele căpetenii ale lor. De aceeaşi diavolul aceste trei gânduri i le-a înfăţişat Mântuitorului : întâiu îndemnându-î să facă pietrele pâini, al doilea făgăduindu-i toată lumea dacă i se va închina şi al treilea spunându-i că va fi acoperii cu slavă dacă va asculta, întru cât nu va păţi nimic dintr'o aşa de mare cădere. Dar Domnul, dovedindu-se mai presus de acestea, i-a poruncit diavolului să meargă înapoia Lui. Prin acestea ne-a învăţat că nu este cu putinţă să alunge cineva dela sine pe diavolul, dacă n'a dispreţuit aceste trei gânduri.

Filocalia

OSTENELILE TRUPULUI

Cei înţelepţi trebue să-şi amintească necontenit că răbdând mici şi scurte necazuri în vieaţă, după moarte se vor bucura de cea mai mare plăcere şi de fericire veşnică. Drept aceea cel ce se luptă cu patimile şi vrea să fie încununat de Dumnezeu, de va cădea să nu scadă cu sufletul şi să rămână în cădere, lipsit de nădejde. Ci sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie încununat, ridicându-se din cădere, până la ultima suflare. Căci ostenelele trupului sunt arme ale virtuţilor şi se fac mântuitoare sufletului.

Filocalia

PREACURVIE

Avva Foca a mai zis: Când avva Iacob s-a mutat la Sketis a fost chinuit teribil de demonul curviei. Când primejdia căderii era aproape a veni la mine, mi-a mărturisit totul și mi-a zis: De luni mă duc în peștera cutare. Te rog, în numele Domnului, să nu spui nimănui, nici măcar tatălui meu. Socotește 40 de zile și când se vor împlini, milostivește-te și vino la mine, ca să-mi aduci sfânta împărtășanie. Dacă mă găsești mort, îngroapă mă, iar dacă sunt încă viu, mă voi împărtăși.

Auzind eu acestea, după 40 de zile ne-am luat sfânta împărtășanie și pâinea de obște curată cu puțin vin și m-am dus la el. Dar abia m-am apropiat de peșteră, căci am și simțit o putoare groaznică venind din lăuntrul ei. Mi-am zis în sinea mea: Fericitul a răposat. Am intrat și l-am găsit pe jumătate mort, văzând urmă, el și-a mișcat puțin mâna dreaptă, cât a putut, și m-a întrebat printr-un semn al mâinii dacă am adus împărtășania. Eu i-am răspuns: Da. Apoi am vrut să-i deschid gura, dar era încleștată.

Neștiind ce să fac am ieșit în pustiu și am găsit o creangă dintr-un tufiș. Cu chiu cu vai am reușit să-i deschid gura puțin și am turnat, sfărâmându-l, din cinstitul Trup și cinstitul Sânge, atât cât se putea lua. Și-a prins putere de la sfânta împărtășanie. Puțin după aceea am înmuiat câteva fărâme de pâine din pâinea de obște și i-am dat-o, apoi, încă vreo câteva, cât putea să înghită. Și-așa, prin harul lui Dumnezeu a doua zi s-a întors cu mine la chilia sa, scăpat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de patima cea distrugătoare a curviei.