Rezultate pentru „blândeţe”

Îţi admir talentul retoric. Continuă, eşti foarte clar

- Ce vrei, măi, călugăre?, zise lorgos deranjat de ironia lipsită de eleganță a lui Teofil. Mă întrebi pe mine ce e în mintea fiecăruia? Mie nu-mi place să văd popi, eu de asta nu merg la biserică; și ca mine sunt mulți. Altul zice că are o zi liberă, duminica, în care poate să doarmă în tihnă; al-tul merge la vânătoare sau la pescuit; altul nu merge fiind-că nu are haine bune; altul, fiindcă are hemoroizi; altul, pentru eu știu ce alt motiv! Eu să știu?

Bine, nu te alarma acum!, se grăbi Teofil să îl liniş-tească, cu părere de rău că îi provocase reacţia aceasta. Iar-tă-mă pentru sarcasm!

Eşti iertat. Păi ce mai vrei să afli acum, cât împart cunoştinţe pe gratis?

Doar o întrebare mai am.

Hai, zi, să vedem câtă înţelepciune ai să mai aduni astăzi!

Dacă pe cei obosiți, la care te refereai, sau pe vână-torul, sau pescarul amator i-ar chema la masă, acasă la ea, duminică dimineața, o persoană importantă, să zicem pri-marul, sau - să exagerăm puțin - prim-ministrul, crezi că s-ar duce?

- Ar alerga! Chiar dacă nu l-au votat!

Cred că ar simți că li se face și o mare cinste!

Sigur! Ar povesti asta și nepoților! Ca atunci când dau mâna în piața publică cu câte un candidat la funcția de deputat și nu se spală pe mâini o săptămână! Darămite într-un asemenea caz!

Cred că la fel ai proceda și tu, chiar dacă nu l-ai vota, și nu mă refer la gestul salutului, ci la acceptarea invitaţiei.

- M-aş gândi mult înainte de a accepta, fiindcă nu-mi plac lucrurile oficiale și formalităţile, dar bănuiesc că, în final, m-aş duce din politeţe. Acum, că mă gândesc la asta, cred că majoritatea tot din politețe s-ar duce.

Teofil ridică vocea şi privirea îi ardea:

- Şi atunci de ce, măi, binecuvântatule, să nu se ducă cineva duminica la biserică, când îl cheamă la cină Însuşi Dumnezeu, iar în meniu este chiar Trupul şi Sângele Lui? Cinsteşti un primar şi Îl scuipi în faţă pe Creatorul tău? Pe Împăratul tuturor? Unde e politeţea pe care o invocai?

Teofil se așeză în fața prietenului său jenat, care încer-ca în zadar să găsească ceva putred în nedumerirea călugă-rului, îl prinse de umeri, îl privi drept în ochi şi îl întrebă cu blândeţe:

Zici că nu mai crezi. Atunci de ce nu te dezici de Botez? De ce continui să te preocupi de Hristos dacă nu mai crezi în El și ai devenit un acuzator al credinţei? De ce nu-L ignori pur și simplu și nu îți vezi de drum? Nu e de ajuns doar să-L prețuiești ca pe un om bun! Trebuie să crezi în El! Te-ai căsători vreodată cu o femeie pe care o iubeşti, dar în care nu ai încredere?

Cine şi-a stăpânit mânia a supus pe draci; iar cine s'a robit de dânsa nu se mai ţine de vieaţa monahală şi e străin de căile Mântuitorului, dacă se zice că însuşi Domnul învaţă pe cei blânzi căile Sale.) De aceea cu anevoie poate fi vânată mintea monahului, care aleargă pe câmpia blândeţii. Căci mai de nicio virtute nu se tem dracii ca de blândeţe. Aceasta a dobândit-o acel mare Moisi, care a fost numit „blând, mai mult decât toţi oamenii". Iar proorocul David a arătat-o că este vrednică să fie pomenită de Dumnezeu, zicând: „Adu-ţi aminte, Doamne, de David şi de toată blândeţea lui". însuşi Mântuitorul nostru ne-a poruncit să ne facem următori ai blândeţii Lui, zicând: „învăţaţi dela Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Iar dacă cineva s'ar înfrâna dela mâncări şi băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta mânia, acela se aseamănă cu o corabie ce călătoreşte pe mare, având pe dracu cârmaciu. De aceea trebue să fim cu luare aminte din toată puterea, la câinele nostru, învătându-l să rupă numai lupii şi să nu mănânce oile, arătând toată blândeţea faţă de toţi oamenii.

Scopul dracilor e ajutat foarte mult de mânia noastră, când se mişcă împotriva firii, făcându-se de mare folos oricărui vicleşug al lor. De aceea toţi zoresc să o întărâte zi şi noapte. Când o văd însă legată de blândeţe, atunci caută pricini îndreptăţite ca să o deslege îndată, ca făcându-se foarte aprinsă, să o folosească pentru gândurile lor furioase. De aceea nu trebue sa o întărâtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi sabie primejdioasă în mâna vrăjmaşului, ceea ce ştiu că fac mulţi şi mai mult decât trebue, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Căci spune-mi de ce te prinzi grăbit la harță dacă dispreţueşti bucatele, banii şi slava ? De ce hrăneşti câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră şi se ia după oameni, trebue că ai niscai lucruri şi vrei să le păzeşti. Dar eu despre unul ca acesta cred că e departe de rugăciunea curată, ştiind că mânia este ciumă pentru o astfel de rugăciune. Şi mă mir că unul ca acesta şi pe Sfinţi i-a uitat: pe David, care strigă: „Opreşte mânia şi părăseşte turbarea"; pe Eclesiastul care porunceşte: „Alungă mânia dela inima ta şi scoate vicleşugul din trupul tău" ; pe Apostolul care rândueşte: „Să ridicăm în toată vremea şi în tot locul mâini cuvioase spre Domnul, fără mânie şi gânduri". De ce oare nu învăţăm şi noi dela obiceiul tainic şi vechiu al oamenilor, cari alungă câinii din casă în vremea rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înţelegem că mânia nu trebue să fie cu cei ce se roagă. „Mânia este vinul şerpilor". De aceea Nazireii se înfrânează dela vin. Iar despre faptul că nu trebue să ne îngrijim de îmbrăcăminte şi bucate, socot de prisos a mai scrie, însuşi Mântuitorul oprind acest lucru în Evanghelii. „Nu vă îngrijiţi, zice, în sufletul vostru ce veţi mânca, sau ce veţi bea, sau cu ce vă veţi îmbrăca", căci toate acestea le fac păgânii şi necredincioşii, care leapădă purtarea de grijă a Stăpânului şi tăgăduiesc pe Făcătorul. De creştini este cu totul străin acest lucru, de îndată ce cred că şi cele două vrăbii vândute cu un ban stau sub purtarea de drijă a Sfinţilor îngeri. Au însă dracii şi obiceiul acesta: după gândurile necurate, aduc în suflet şi pe acelea ale grijii, ca să se depărteze Iisus dela noi, umplut fiind locul cugetării cu mulţime de gânduri, şi să nu mai poată rodi cuvântul, fiind copleşit de gândurile grijii. Lepădând dar asemenea gânduri, să lăsăm toată grija noastră în seama Domnului, îndestulându-ne cu cele de faţă, cu îmbrăcăminte şi hrană sărăcăcioasă, ca să slăbim în fiecare zi pe părinţii slavei deşarte. Iar dacă cineva socoteşte că nu-i stă bine în haină sărăcăcioasă, să privească la Sf. Pavel cum aşteaptă în frig şi desbrăcat, cununa dreptăţii. Dacă Apostolul a numit lumea aceasta stadion şi teatru, oare cel ce s'a îmbrăcat cu gândurile grijii, mai poate alerga spre răsplătirea chemării de sus a lui Dumnezeu, sau mai poate să se lupte cu începătoriile, cu domniile şi cu stăpânitorii întunerecului veacului acestuia? Eu nu ştiu dacă-i va fi cu putinţă; acest lucru l-am învăţat dela însăşi cazurile văzute. Căci se va împiedeca în haină şi se va rostogoli la pământ, ca şi mintea de gândurile purtării de grijă, dacă e adevărat cuvântul care zice că mintea rămâne statornic lipită de comoara sa, că „unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta"'.*)