Rezultate pentru „SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE”

Ceea ce văd însă în societate este că, de regulă, cei care sunt creştini prin botez şi pentru că așa se declară nu postesc, sunt negustori și înşală lumea, hulesc ca pe şanti-er, au nu știu câte relații adulterine și sunt și de părere că nu păcătuiesc, nu cred nici în existența diavolului, nici în prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hris-tos la Sfânta Împărtăşanie, nici în iad, nici în rai, nici în Spovedanie, și nici măcar nu consideră că este necesar să meargă la biserică. Fiecare și-a construit un creştinism lax, lejer, după propria măsură, iar, în epoca abundenţei în care trăim nu e dispus să renunțe la nimic. Despre Liturghia de duminică nici nu se pune problema. De-abia dacă ajung la biserică cu prilejul vreunei nunţi sau al unui botez.

Şi cu cinci minute înainte de „Hristos a înviat!" se duc să ia lumină, care, pentru ei, oricum nu este sfântă, ci un obicei, completă Teofil.

Tocmai mi-ai făcut portretul, recunoscu Iorgos cu un zâmbet jenat. Doar că eu merg devreme la Înviere, ca să am timp să arunc toate petardele pe care le am.

Teofil se uită la Iorgos cu mirare și, în cele din urmă, nu a putut să se abţină și remarcă:

M-a uimit ceea ce mi-ai spus adineauri! Nu mă aş-teptam să poți face o analiză atât de profundă a creştinilor de azi.

Și nu ți-am zis partea cea mai bună! Îndrăznește să le spui că nu sunt creștini! O să se arunce asupra ta să te sfâşie. Tot timpul au impresia că ceilalți sunt cu lipsuri! Apropo, dacă vrei să fie bisericile pline, pune-ți face con-trol. La intrarea în biserică să stea un tip musculos, care să te analizeze din cap până în picioare și să nu te lase să intri...

În primul rând, trebuie să cădem de acord asupra faptului că acceptarea caracterului tainic al unor lucrări făcute prin puterea lui Dumnezeu în aceste slujbe şi transformarea condițiilor materiale şi duhovniceşti după o anumită Taină țin de credinţă, nu de demonstrație. Fiecare Taină este în fond activarea voinței omului de a se face părtaş harului dumnezeiesc. În cele din urmă, Tainele sunt responsabile de surparea necurmată a puterilor demonice, înfăptuită în viața trupului Bisericii, pentru tămăduire, creştere duhovnicească şi biruinţă asupra acestor puteri.

Din păcate, și aceste lucruri fac parte tot dintre cazurile legate de credinţă. Nu ar avea sens să-ți analizez fiecare Taină atâta vreme cât credința ta este „în stare de hipnoză”. Pot să-ți vorbesc însă de zeci de situații în care oameni care aveau îndoieli, ca și tine, au simțit că mestecă carne după ce au primit Sfânta Împărtăşanie și s-au convins; dar chiar și așa, tot ai avea nevoie de credinţă, ca să poți crede cuvântul lor.

Avva Foca a mai zis: Când avva Iacob s-a mutat la Sketis a fost chinuit teribil de demonul curviei. Când primejdia căderii era aproape a veni la mine, mi-a mărturisit totul și mi-a zis: De luni mă duc în peștera cutare. Te rog, în numele Domnului, să nu spui nimănui, nici măcar tatălui meu. Socotește 40 de zile și când se vor împlini, milostivește-te și vino la mine, ca să-mi aduci sfânta împărtășanie. Dacă mă găsești mort, îngroapă mă, iar dacă sunt încă viu, mă voi împărtăși.

Auzind eu acestea, după 40 de zile ne-am luat sfânta împărtășanie și pâinea de obște curată cu puțin vin și m-am dus la el. Dar abia m-am apropiat de peșteră, căci am și simțit o putoare groaznică venind din lăuntrul ei. Mi-am zis în sinea mea: Fericitul a răposat. Am intrat și l-am găsit pe jumătate mort, văzând urmă, el și-a mișcat puțin mâna dreaptă, cât a putut, și m-a întrebat printr-un semn al mâinii dacă am adus împărtășania. Eu i-am răspuns: Da. Apoi am vrut să-i deschid gura, dar era încleștată.

Neștiind ce să fac am ieșit în pustiu și am găsit o creangă dintr-un tufiș. Cu chiu cu vai am reușit să-i deschid gura puțin și am turnat, sfărâmându-l, din cinstitul Trup și cinstitul Sânge, atât cât se putea lua. Și-a prins putere de la sfânta împărtășanie. Puțin după aceea am înmuiat câteva fărâme de pâine din pâinea de obște și i-am dat-o, apoi, încă vreo câteva, cât putea să înghită. Și-așa, prin harul lui Dumnezeu a doua zi s-a întors cu mine la chilia sa, scăpat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de patima cea distrugătoare a curviei.

Avva Foca, din chinovia avvei Theognios, primatul Ierusalimului, zicea: Când eram la Sketis, s-a nimerit, la Chilii, un avvă pe nume Iacob cel tânăr, iar tatăl său după trup îi era și părinte duhovnicesc. La Chilii existau două biserici, una a credincioșilor, aici mergea el, și alta a dezbinaților. Cum avva Iacob avea harul smereniei, toată lumea îl iubea, și cei care aparțineau bisericii, și dezbinații. Ortodocșii îi ziceau: Fii atent, avva Iacob, să nu te înșele dezbinații și să te atragă în comunitatea lor. La fel ziceau și dezbinații: Ai grijă, avva Iacob, stând laolaltă cu dyfiziții, îți pierzi sufletul, căci sunt nestorieni și nu slujesc adevărul.

Avva Iacob, fiind un om neprefăcut, strâns între vorbele celor două părți și nedumerit, s-a dus să-l întrebe pe Dumnezeu. S-a ascuns într-o chilie liniștită din afara lavrei, îmbrăcat în hainele sale de îngroapăciune, ca și cum ar fi urmat să moară, căci părinții egipteni au obiceiul să-și păstreze până la moarte levitonul, în care sunt îmbrăcați atunci, când primesc sfânta schimă și culionul și cu ele sunt îngropați. Numai duminica le poartă, la sfânta împărtășanie, după care le scot repede. Așadar, s-a dus în chilia aceea, s-a rugat lui Dumnezeu și, slăbit de post, a căzut la pământ și-a rămas acolo zăcând. Povestea că multe a mai pătimit în acele zile din partea demonilor, mai ales cu mintea.

După ce au trecut 40 de zile, vede un copil venind spre dânsul foarte vesel, zicându-i: Avva Iacob, ce faci aici? Iluminat dintr-o dată și prinzând putere de la viziune, a vorbit: Stăpâne, Tu știi ce-am. Unii îmi zic: Nu părăsi biserica, alții: Dyfiziții te înșeală, iar eu, nedumerit și neștiind ce să fac, am venit aici. Atunci Domnul îi răspunde: E bine unde ești. Și odată cu aceste cuvinte s-a trezit în fața ușilor sfintei biserici a ortodocșilor după Sinod.

Avva Daniel Faranitul a povestit: "Părintele nostru, avva Arsenie, a spus despre un sketiot că era un mare ascet practic, dar simplu în credință. Se clătina din pricina ignoranței sale, căci îndrăznea să spună că pâinea cu care ne împărtășim nu este trupul lui Hristos în mod real, ci în mod figurat. Doi bătrâni l-au auzit și, cunoscând cât de mare este în viața ascetică, au socotit că spusele lui veneau din nerăutate și prostie.

S-au dus la el și i-au zis: "Avva, uite ce vorbă lipsită de credință am auzit din gura cuiva. Zice că pâinea cu care ne împărtășim nu este trupul lui Hristos în mod real, ci în mod figurat". Bătrânul răspunde: "Eu am spus asta!".

Atunci ei îl roagă: "Avva, cum poți să spui așa ceva? Vezi mai degrabă cum ne-a transmis învățătura Biserica sobornicească. [...] Bătrânul a răspuns: "Până nu mă încredințez pe viu, nu sunt convins". Atunci ei i-au propus: "Să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna și cred că Dumnezeu ne va dezvălui taina". Bătrânul a primit cu bucurie și s-a rugat lui Dumnezeu zicând: "Doamne, Tu știi că nu sunt necredincios din răutate; ca să nu greșesc din neștiință, descoperă-mi [taina aceasta], Iisuse Hristoase!"

Ceilalți doi bătrâni s-au dus, și ei, în chiliile lor și s-au rugat lui Dumnezeu zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, dezvăluie bătrânului taina aceasta, și să creadă și să nu se piardă osteneala sa". Dumnezeu i-a ascultat pe toți. Când s-a împlinit săptămâna, duminica au mers la biserică și s-au așezat tustrei pe rogojină și, cu bătrânul în mijloc. Atunci ochii lor s-au deschis, și când pâinea a fost pusă pe sfânta masă, numai lor li s-a arătat ca un prunc. Iar când preotul a întins mâna, ca să frângă pâinea, iată, un înger al Domnului a coborât din cer cu o sabie, a jertfit pruncul și a golit sângele Lui în potir. Cum preotul a frânt pâinea în mici bucăți, și îngerul a tăiat mici bucăți din prunc și când s-au apropiat să mănânce din cele sfinte, doar bătrânului i s-a dat o bucățică de carne în sânge. Atunci s-a înspăimântat și a strigat: "Cred, Doamne, că pâinea este trupul Tău și potirul, sângele Tău". Îndată, carnea din mână lui s-a făcut pâine, după taină, și s-a împărtășit mulțumind lui Dumnezeu. Atunci bătrânii îi zic: "Dumnezeu știe că firea omenească nu poate gusta carne și de aceea s-a prefăcut iî pâine, iar sângele în vin, pentru cei care-L primesc cu credință".

Apoi I-au mulțumit Lui Dumnezeu pentru că n-a îngăduit să se irosească ostenelile bătrânului și s-au dus tustrei, cu bucurie, la chiliile lor.