Rezultate pentru „Creştinism”

Ceea ce văd însă în societate este că, de regulă, cei care sunt creştini prin botez şi pentru că așa se declară nu postesc, sunt negustori și înşală lumea, hulesc ca pe şanti-er, au nu știu câte relații adulterine și sunt și de părere că nu păcătuiesc, nu cred nici în existența diavolului, nici în prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hris-tos la Sfânta Împărtăşanie, nici în iad, nici în rai, nici în Spovedanie, și nici măcar nu consideră că este necesar să meargă la biserică. Fiecare și-a construit un creştinism lax, lejer, după propria măsură, iar, în epoca abundenţei în care trăim nu e dispus să renunțe la nimic. Despre Liturghia de duminică nici nu se pune problema. De-abia dacă ajung la biserică cu prilejul vreunei nunţi sau al unui botez.

Şi cu cinci minute înainte de „Hristos a înviat!" se duc să ia lumină, care, pentru ei, oricum nu este sfântă, ci un obicei, completă Teofil.

Tocmai mi-ai făcut portretul, recunoscu Iorgos cu un zâmbet jenat. Doar că eu merg devreme la Înviere, ca să am timp să arunc toate petardele pe care le am.

Teofil se uită la Iorgos cu mirare și, în cele din urmă, nu a putut să se abţină și remarcă:

M-a uimit ceea ce mi-ai spus adineauri! Nu mă aş-teptam să poți face o analiză atât de profundă a creştinilor de azi.

Și nu ți-am zis partea cea mai bună! Îndrăznește să le spui că nu sunt creștini! O să se arunce asupra ta să te sfâşie. Tot timpul au impresia că ceilalți sunt cu lipsuri! Apropo, dacă vrei să fie bisericile pline, pune-ți face con-trol. La intrarea în biserică să stea un tip musculos, care să te analizeze din cap până în picioare și să nu te lase să intri...

Nu are niciun sens să-i întorci pe oameni la Hristos, dacă nu-şi schimbă viziunea asupra lumii şi asupra vieții, pentru că atunci Hristos devine doar un simbol a ceea ce iubim şi vrem deja – fără El. Acest fel de creştinism este mai înfiorător decât agnosticismul şi hedonismul.

„Principiile sunt, pentru oameni, un substitut al lui Dumnezeu...". Principiul este un cuvânt încă şi mai limitat decât „Religia". (din recenzia cărții Theological ABC a lui Frederich Buecher, apărută în ,New York Times"). „Religia", cât de multe lucruri poate însemna ea. M-am gândit la aceasta în legătură cu N - o femeie simplă, de vârstă mijlocie, pe care o întâlnesc odată la două, trei săptămâni, în calitate de „părinte spiritual". Vrea să aibă o viață duhovnicească, dar, Doamne, câtă concentrare pe sine, pe felul cum toți apropriații ei – fiul, soțul, vecinii, totul – stau în calea eforturilor ei, câtă orbire la tot ce o înconjoară! Ce atrage la religie pe un astfel de om? Sau, mai bine zis, ce fel de compensare încearcă să găsească?

Înfruntarea păcatelor „Trebuie să înțelegem...!" Ajungem la un moment dat în viață când ne dăm seama că nu este nimic de înțeles, că toate complicațiile sunt imaginate și că totul este un fel de ceață pe care o folosim, pentru a ne acoperi păcatele și pentru a nu fi obligați să le înfruntăm.

Problemele de conștiință ale tinerilor de azi sunt adeseori niște fleacuri. Există două surse ale păcatului: trupul și mândria.

Iar oamenii încearcă adesea să le acopere cu tot felul de complicații pentru a părea dificile și profunde („are multe probleme..."). Şi găsesc cu uşurință un îndrumător spiritual pregătit să le soluționeze problemele, îndeosebi prin discuții interminabile. Adevărul este mult mai simplu: trup şi mândrie. Acestea sunt cheia problemelor şi a dificultăților, rădăcina discuțiilor interminabile, a spovedaniilor monotone, a introspecției si a îngăduinței față de sine. Creştinismul nu este „eficace", nu sună bine. Insuficiența şi falsitatea îndrumării pastorale, a "terapiei" religioase este, adeseori, la fel de falsă precum refuzul de a înfrunta păcatul. Adevărata credință constă în dobândirea virtuții simplității – veselă, plină de viață și eliberatoare. „Dificultățile", „complicațiile" şi „problemele" sunt alibiuri triviale ale omului egocentric îndrăgostit de propria-i imagine: un om agitat si complex.

Veșnicia nu este negarea timpului, ci deplinătatea, însumarea și refacerea lui. Viața veșnică nu este ceea ce începe după viața aceasta trecătoare, ci este prezența eternă a întregii vieți. Creştinismul este o amintire binecuvântată; este înfrângerea timpului; este experiența veşniciei, aici şi acum. Toate religiile şi spiritualitățile care tind să anihileze timpul sunt pseudo-religii şi pseudo-spiritualități.

Creştinismul nu este distrus de burghezie, capitalism sau armată, ci de intelectualismul corupt, bazat pe încrederea nezdruncinată în valoarea sinelui. Unde se vorbeşte despre "drepturi", nu mai este loc de credință.

Este evident faptul că în creştinism „Sfânta Scriptură" are o importanță vitală. Hristos nu a scris. Iar tot ce s-a scris (Biblia, spre exemplu) reprezintă consemnarea „experienței"; nu a experienței individuale, ci a experienței supra-individuale, chiar cosmice, eccleziale și eshatologice. Se greşeşte adesea crezându-se că educația se face la nivel ideologic. Nu! Educația este întotdeauna o împărtăşire a experienței. Cât de jalnic, cât de sec şi cât de banal este jocul mediului academic şi al notelor de subsol. Oamenii nu sunt convinşi de raționamente.

Concepţia altor religii diferă faţă de creştinism prin aceea că vor să scape de suferinţă. În ortodoxie, numai prin suferinţă scapi de suferinţă.

Creştinismul nu e doar o afacere de duminică, ci e o strădanie de toate zilele.

Creştinismul este taina creşterii unei persoane din altă persoană.

Creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.