Rezultate pentru „Biografia unui destin solitar”

Ce este cultura autentică? Comuniune, participare la ceea ce a biruit timpul şi moartea.

Sfânta Euharistie nu este posibilă în lipsa Bisericii, adică fără o comunitate care să-i cunoască caracterul și vocația unică, dragostea, adevărul, credința și misiunea (toate acestea sunt desăvârșite în Sfânta Euharistie). Mai precis, ea este Trupul lui Hristos. Sfânta Euharistie revelează Biserica în calitatea ei de comunitate dragoste pentru Hristos, dragoste în Hristos - ca misiune de a-i întoarce pe toți la Hristos. Biserica nu are alt scop, nu are o „viață religioasă" separată de lume, pentru că, în felul acesta, Biserica ar deveni un idol. Biserica este casa de unde fiecare dintre noi pleacă la serviciu și în care ne întoarcem cu bucurie pentru a găsi viața, fericirea şi bucuria, unde fiecare îşi aduce roadele muncii sale și unde totul este transfigurat în sărbătoare, libertate şi împlinire. Prezența, trăirea în această „casă", aflată deja în afara timpului, este ne schimbată, umplută de veşnicie, revelând veşnicia. Doar această prezență poate da sens și valoare vieții, poate raporta totul la această trăire și s-o desăvârşească. „Chipul acestei lumi trece", însă numai trecând, lumea devine, în cele din urmă, „lumea" propriu-zisă: O. un dar de la Dumnezeu, o bucurie ce vine din comuniunea cu forma, conținutul și imaginea acestei „lumi".

În Orient, oamenilor le lipseşte adesea simțul umorului; de aceea sunt, de cele mai multe ori, mândri, înclinați spre dramatizare. Mă întristează oamenii lipsiți de simțul umorului, care se agită şi se supără foarte uşor. Dacă trebuie să fim "asemenea copiilor", ne este imposibil fără a râde. Dar şi râsul s-a devalorizat şi poate fi demonic. Cât priveşte „idolii", râsul este folositor, deoarece ne permite să-i vedem în perspectivă.

Lupta pentru putere este chintesența lumii noastre. Pentru a te salva eşti obligat să fugi de ea. Cât de umani sunt cei care nu au putere, nu pretind să o aibă şi nici nu încearcă să o dobândească!

Tânjesc să fiu liber, liber să "trăiesc": soției și familiei mele le spun că nu am timp, la fel şi prietenilor. Nu am timp pentru meditație în natură şi nici pentru lectură de cultură. Mi-ar plăcea să trăiesc în aşa fel, încât fiecare moment să fie plenitudine (şi nu agitație).

Drumul făcut de-a lungul Aleii Taconic mi-a fost însoțit de o revărsare de frunze ruginii. Mă gândeam: de unde ştim că, pe lângă această lume - căzută şi păcătoasă - există, fără îndoială, o alta, după care tânjim? Mai presus de toate, ştim asta de la natură, prin mărturia şi prin frumusețea-i rănită. Mărturia şi frumusețea naturii vorbesc despre cealaltă lume. Teologia este studierea lui Dumnezeu, după cum știinta este studierea naturii – fără mister

Mulți oameni, dacă nu majoritatea lor, se târăsc într-o activitate furibundă, pentru că le este teamă să rămână față în față cu viața, cu ei înşişi, cu moartea. Se plictisesc, iar plictiseala este împărăția diavolului. Plictisiți şi temători, îşi sporesc indiferența prin activitate, idei şi ideologii. Fundamentul culturii noastre este activitatea intensă, marcată de frică şi plictiseală. Fără Dumnezeu, totul este posibil, dar acest "tot" este cât se poate de înfiorător şi de plictisitor. Consider că prima îndatorire a Bisericii ar trebui să fie refuzul de a lua parte la logica şi fundamentul acestei lumi.

Nu are niciun sens să-i întorci pe oameni la Hristos, dacă nu-şi schimbă viziunea asupra lumii şi asupra vieții, pentru că atunci Hristos devine doar un simbol a ceea ce iubim şi vrem deja – fără El. Acest fel de creştinism este mai înfiorător decât agnosticismul şi hedonismul.

„Principiile sunt, pentru oameni, un substitut al lui Dumnezeu...". Principiul este un cuvânt încă şi mai limitat decât „Religia". (din recenzia cărții Theological ABC a lui Frederich Buecher, apărută în ,New York Times"). „Religia", cât de multe lucruri poate însemna ea. M-am gândit la aceasta în legătură cu N - o femeie simplă, de vârstă mijlocie, pe care o întâlnesc odată la două, trei săptămâni, în calitate de „părinte spiritual". Vrea să aibă o viață duhovnicească, dar, Doamne, câtă concentrare pe sine, pe felul cum toți apropriații ei – fiul, soțul, vecinii, totul – stau în calea eforturilor ei, câtă orbire la tot ce o înconjoară! Ce atrage la religie pe un astfel de om? Sau, mai bine zis, ce fel de compensare încearcă să găsească?

Înfruntarea păcatelor „Trebuie să înțelegem...!" Ajungem la un moment dat în viață când ne dăm seama că nu este nimic de înțeles, că toate complicațiile sunt imaginate și că totul este un fel de ceață pe care o folosim, pentru a ne acoperi păcatele și pentru a nu fi obligați să le înfruntăm.

Problemele de conștiință ale tinerilor de azi sunt adeseori niște fleacuri. Există două surse ale păcatului: trupul și mândria.

Iar oamenii încearcă adesea să le acopere cu tot felul de complicații pentru a părea dificile și profunde („are multe probleme..."). Şi găsesc cu uşurință un îndrumător spiritual pregătit să le soluționeze problemele, îndeosebi prin discuții interminabile. Adevărul este mult mai simplu: trup şi mândrie. Acestea sunt cheia problemelor şi a dificultăților, rădăcina discuțiilor interminabile, a spovedaniilor monotone, a introspecției si a îngăduinței față de sine. Creştinismul nu este „eficace", nu sună bine. Insuficiența şi falsitatea îndrumării pastorale, a "terapiei" religioase este, adeseori, la fel de falsă precum refuzul de a înfrunta păcatul. Adevărata credință constă în dobândirea virtuții simplității – veselă, plină de viață și eliberatoare. „Dificultățile", „complicațiile" şi „problemele" sunt alibiuri triviale ale omului egocentric îndrăgostit de propria-i imagine: un om agitat si complex.

Veșnicia nu este negarea timpului, ci deplinătatea, însumarea și refacerea lui. Viața veșnică nu este ceea ce începe după viața aceasta trecătoare, ci este prezența eternă a întregii vieți. Creştinismul este o amintire binecuvântată; este înfrângerea timpului; este experiența veşniciei, aici şi acum. Toate religiile şi spiritualitățile care tind să anihileze timpul sunt pseudo-religii şi pseudo-spiritualități.